Miniseria "The Pacific" a obţinut şapte premii Creative Emmy, în timp ce comedia "Modern Family" şi emisiunea "Saturday Night Live" au câştigat fiecare câte trei distincţii, la gala de decernare a premiilor Emmy la categoriile tehnice, ce a avut loc sâmbătă la Los Angeles.
Sâmbătă seara au fost decernate peste 70 de premii Primetime Emmy, recompensând în special realizări tehnice, la categoria "creative arts", potrivit mediafax.ro.
"The Pacific", o producţie despre cel de-al Doilea Război Mondial, care a avut 24 de nominalizări, a fost distinsă cu şapte trofee. Serialul mai este nominalizat la cinci categorii de premii importante, care vor fi decernate pe 29 august.
Serialul de comedie "Modern Family" şi emisiunea "Saturday Night Live" au obţinut câte trei trofee fiecare.
"Mad Men", care anul trecut a câştigat premiul pentru cea mai bună dramă, a obţinut şi sâmbătă două distincţii şi concurează, cu nouă nominalizări, la categoriile principale Primetime Emmy.
"Glee" a obţinut două premii, unul pentru prestaţia invitatului Neil Patrick Harris. Serialul a avut 19 nominalizări, pe locul doi după Pacific la cest capitol, însă mai rămâne în finală doar cu 8 nominalizări.
Actorii din "30 Rock", cel mai bun serial de comedie de anul trecut, au plecat cu mâna goală, dar mai are şapte şanse.
Actriţa Betty White a câştigat cel de-al cincilea premiu Emmy din carieră, pentru prezentarea unui episod din emisiunea"Saturday Night Live", iar Ann-Margret a primit prima statuetă, ridicând publicul în picioare pentru aplauze. Actriţa de origine suedeză Ann-Margret, în vârstă de 69 de ani, a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă invitată într-o dramă, pentru rolul din "Lege şi ordine: Brigada specială/ Law & Order: Special Victims Unit".
John Lithgow a câştigat al cincilea Emmy din carieră pentru interpretarea unui criminal în serie în "Dexter".
Cea de-a 62-a gală Primetime Emmy Awards va avea loc la Los Angeles şi va fi prezentată de actorul american de stand up comedy Jimmy Fallon.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M