Cei aproximativ 8.000 de mineri din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) intră de joi, pentru două săptămâni, în cea de-a treia perioadă de şomaj tehnic din acest an.
Conducerea SNLO a decis ca în perioada 17 iunie - 1 iulie, minerii companiei să fie trimişi din nou în şomaj tehnic. Anul acesta, angajaţii din cadrul SNLO au fost în şomaj tehnic în perioada 29 martie - 11 aprilie şi în perioada 17 - 31 mai.
Pe perioada şomajului tehnic, va lucra doar personalul care se ocupă de pază, aeraj, evacuarea apei, de menţinerea în siguranţă a utilajelor de excavare-haldare, a drumurilor de acces la depozitele de cărbune şi în incinta subunităţilor. Salariaţii trimişi în şomaj tehnic vor fi plătiţi cu 75% din salariul de bază brut, la care se adaugă sporul de vechime.
"Ca de fiecare dată, am luat decizia intrării în şomaj tehnic din cauza scăderii cererii de cărbune. În programul stabilit la începutul anului era prevăzută o cantitate de 15 milioane de tone de cărbune pentru zece luni ale anului, dar, până acum, am depăşit norma prevăzută. Între 1 şi 16 iunie, inclusiv cu ce este exploatat astăzi )miercuri - n.r.), s-a acumulat o cantitate de 650.000 tone şi în perioada următoare ne aşteptăm să mai fie exploatate încă 400.000 de tone. Astfel, în perioada de şomaj vor fi în stocurile unităţii peste 700.000 tone de cărbune", a declarat Daniel Burlan, directorul general al SNLO.
Acesta a mai adăugat că, în cazul în care nu vor mai interveni modificări la cantităţile de lignit care vor fi livrate, aceasta este ultima perioadă de şomaj tehnic din acest an.
Până la începutul lunii iulie, conducerea SNLO estimează că va fi livrată către beneficiari doar jumătate din cantitatea care se află în stocuri. Daniel Burlan, directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, spune, însă, că este posibilă şi o creştere a livrărilor către beneficiari, întrucât, începând cu luna iulie, societăţile consumatoare de lignit încep să îşi facă stocuri pentru perioada de iarnă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M