Cei 33 de mineri prinşi în subteran în Chile au sărbătorit 200 de ani de la proclamarea independenţei ţării. Bărbaţii au cântat în mină imnul naţional, în timp ce, la suprafaţă, familiile captivilor au arborat un drapel, pe care cei 33 de mineri l-am semnat în mină.
Oamenii prinşi în subteran mai au de aşteptat cel puţin câteva săptămâni, până vor fi scoşi din subteran. Vineri, un prim utilaj a reuşit să sape până la 630 de metri sub pământ, unde se află minerii.
Tunelul creat mai trebuie însă lărgit, pentru ca minerii să poată fi aduşi la suprafaţă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M