Fostul comandant al Unităţii de Cercetare şi Diversiune Buzău, colonelul Gheorghe Truţulescu, a fost audiat astăzi de către procurorii militari, în calitate de martor, în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

La ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, Truţulescu a declarat că, în timpul mineriadei, a avut un rol de executant al unor ordine. Întrebat cine a dat acele ordine, el a răspuns: "Sunt 15 ani de atunci!"

Între 13 şi 15 iunie 1990, în timpul evenimentelor din Bucureşti, au fost ucise şase persoane, alte câteva zeci au fost rănite, iar clădirile Poliţiei Capitalei şi Ministerului de Interne, precum şi sedii de partide şi alte instituţii importante ale statului au fost devastate.

Procurorii militari au stabilit, prin rechizitoriu, că cei vinovaţi de uciderea celor patru persoane, în 13 iunie 1990, sunt ofiţerii superiori care s-au aflat la comanda Ministerului de Interne în momentele acelea, respectiv generalul Mihai Chiţac - fost ministru de interne, generalul Gheorghe Andriţa - fost adjunct al ministrului de interne, coloneii de Poliţie în rezervă Călin Traian Ştefan, Costea Dumitru şi Constantin Vasile.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta privind mineriada din 1990 - în care sunt cercetate în jur de 20 de persoane, printre care şi Ion Iliescu - include acuzaţii precum subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime contra umanităţii.