Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mincă nu este de acord cu legalizarea prostituţiei

Candidatul PC în colegiul 19 Camera Deputaţilor din Bucureşti, Liliana Mincă, a spus că nu este de acord nici cu legalizarea căsătoriilor homosexuale, nici cu legalizarea prostituţiei, cerând chiar înăsprirea legislaţiei actuale.

Liliana MIncă, candidatul PC pentru locul de deputat în Colegiul 19
Liliana MIncă, candidatul PC pentru locul de deputat în Colegiul 19 / FOTO: Adrian Holerga

"Eu nu sunt de acord nici cu legalizarea căsătoriilor homosexuale, nici cu legalizarea prostituţiei. PC are cu totul şi cu totul alte valori, iar aceste valori nu ne lasă să gândim atât de libertin", a declarat Liliana Mincă referitor la afirmaţiile făcute pe aceste subiecte de către contrancadidata sa de la PDL, Teo Trandafir. Mai mult, Mincă apreciază că Trandafir a spus ce crede cu adevărat despre căsătoriile homosexuale, înainte să susţină că a înţeles greşit că întrebarea viza doar relaţiile homosexuale, nu şi căsătoria între persoane de acelaşi sex. "Am văzut şi eu declaraţia făcută de Teo Trandafir şi pentru mine răspunsul de la început a fost cel sincer. Eu nu pot să susţin aşa ceva pentru că am fost crescută în valorile creştine şi le respect", a adăugat Mincă.

Mai mult, candidatul PC susţine că legislaţia în ceea ce priveşte prostituţia ar trebui modificată în sensul înăspririi prevederilor legii penale. "Legislaţia trebuie înăsprită. Trebuie să se vină cu propuneri legislative care să instituie ordinea şi disciplina, iar Ministerul de Interne să-şi facă treaba mai bine decât a făcut-o până acum", a mai spus Liliana Mincă.

Candidatul PDL în colegiul 19 Camera Deputaţilor din Bucureşti, Teo Trandafir, susţine că legalizarea prostituţiei ar contribui la reducerea îmbolnăvirilor cu afecţiuni cu transmitere sexuală, motiv suficient pentru a scoate de sub incidenţa legii penale acest fenomen.

Teo Trandafir a afirmat că este nevoie de o lege prin care prostituţia să intre în legalitate  în cadrul unui videochat cu cititorii ziarului "Gândul". "Am avut probleme foarte mari din cauza asta, din cauza legii. M-am certat cu nişte reprezentanţi ai BOR foarte rău, pentru că eu am încercat să explic că doamnele cu pricina oricum vor exista şi vor fi bolnave si vor avea HPV şi vor da părinţilor care vor duce acasă la copii, pentru că HPV este extrem de contagios. Ar trebui înfiinţate nişte stabilimente speciale, care să fie marcate, bărbaţii vor fi fericiţi, căsniciile vor fi mai solide", a argumentat Trandafir.

Ea a adăugat că, în pofida interdicţiei religioase, fenomenul nu a putut fi eradicat încă şi nu poate fi ignorat. "Înţeleg că religia interzice, dar e o realitate, nu poţi să-mi spui că de mii şi mii de ani există aceste domniţe şi de mâine vor dispărea că nu mai vrem noi să le vedem. Ar trebui votată legea, să ştim şi să fie pe faţă!", a mai opinat aceasta.

Întrebată care este opinia ei asupra căsătoriilor homosexuale, candidatul PDL a răspuns: "Mie mi se par OK. Atâta vreme cât nu deranjezi pe nimeni, poţi să faci ce vrei. Nu mă deranjează pe mine, nu îmi face mie nimeni nimic. Sunt nişte oameni care se iubesc." Apoi, Teo Trandafir a revenit susţinând că a înţeles în mod eronat că întrebarea se referea la relaţiile între homosexuali, nu la căsătoriile între aceştia. "Legat strict de căsătorie, nu cred că acest lucru trebuie să se întâmple. Statul girează prin autoritatea sa un contract între doi oameni care poate servi drept exemplu pentru restul populaţiei", a nuanţat Trandafir.

Cele două candidate spentru un loc de deputat în Colegiul 19 s-au acuzat în această săptămână de distrugerea materialelor electorale. Fiecare a negat acuzaţiile.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro