Miliţia transnistreană a invadat un liceu cu predare în limba română din zona de securitate
Trupele miliţiei, care au intrat în liceu sub pretextul unei ameninţări cu bombă, au interzis autorităţilor locale şi administraţie din Corjova să arboreze drapelul Republicii Moldova cu ocazia careului de 1 septembrie.
Trupe ale miliţiei transnistrene au descins miercuri dimineaţă în liceul Mihai Eminescu, cu predare în limba română, din Corjova, invocând o ameninţare cu bombă, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Asociaţiei neguvernamentale "Promo-Lex", Ion Manole.
Incidentul s-a produs în jurul orei 5.00, iar o oră mai târziu liceul a rămas şi fără curent.
Până la începerea careului de 1 septembrie s-a reuşit reconectarea energiei electrice, dar autorităţilor locale şi administraţiei liceului li s-a interzis să arboreze drapelului Republicii Moldova.
"Aceasta demonstrează că formatul actual de pacificatori, care are obligaţia să supravegheze buna desfăşurare a lucrurilor în zona de securitate, iar Corjova este în zona de securitate, este ineficient şi acesta ar trebui schimbat cu o misiune civilă internaţională", a comentat acest incident Ion Manole.
Primarul de Corjova, sat în care s-a născut fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin, are telefonul închis.
Această descindere a intervenit înainte de referendumul constituţional organizat în 5 septembrie în Republica Moldova.
Referendumul vizează modificarea articolului 78 din Constituţia Republicii Moldova pe tema alegerii preşedintelui, desemnat în prezent de Legislativ. În urma acestui scrutin, şeful statului ar putea fi ales prin vot direct, de către popor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin
AUSTRALIA bebelus cazut la metrou
Freezing rain sau ploaia îngheţată a produs...









Feedback

