Un militar american a fost condamnat la 100 de ani de închisoare pentru violarea unei fetiţe din Irak. Soldatul Paul Cortez a fost găsit vinovat de o curte marţială din Kentucky de a fi participat la violarea şi uciderea unei fetiţe în vârstă de 14 ani şi la asasinarea a trei dintre membrii familiei acesteia, a anunţat armata, transmite AFP.
Sergentul, în vârstă de 24 de ani, a pledat vinovat la toate acuzaţiile, pentru a evita pedeapsa cu moartea. Printre capetele de acuzare se numără asasinat, viol, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, obstrucţionarea justiţiei şi incendiu criminal.
Un alt militar american, James Barker, în vârstă de 23 de ani, care la rândul său pledase vinovat în acelaşi proces, a fost condamnat în noiembrie 2006 la închisoare pe viaţă.
Alţi trei militari, toţi membri ai prestigioasei divizii 101 aeropurtate, sunt acuzaţi că au participat la viol în grup şi crime în noaptea de 11 spre 12 martie la Mahmudiyah, la 30 de kilometri de Bagdad. Cei trei riscă pedeapsa cu moartea.
Militar american, condamnat la 100 de ani de închisoare
Vineri, 23 Februarie 2007 11:49
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Numărul militarilor SUA ucişi din 2003 în Irak a ajuns la 2.978
Marti, 26 Decembrie 2006 11:06 - George Bush trimite încă 20 000 de militari în Irak
Miercuri, 10 Ianuarie 2007 21:41
Comentariile cititorilor
3. Americanu
Duminica, 25 Februarie 2007 01:46
| Raspunde la comentariu
2. Anton Sora
Duminica, 25 Februarie 2007 00:52
1. ROmanul
Vineri, 23 Februarie 2007 12:19


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Juan Carlos i-a oferit o cămaşă lui Chavez cu mesajul "De ce nu taci?"
Vineri, 25 Iulie 2008 21:58Regele Spaniei Juan Carlos i-a oferit, vineri, preşedintelui venezuelean Hugo Chavez o cămaşă pe care era inscripţionat cu mesajul "De ce nu taci?", în semn de împăcare după incidentul din noiembrie anul trecut din timpul...
Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
Vineri, 25 Iulie 2008 20:08Nouă ţări europene sunt dispuse să reactiveze procedeul "cooperării sporite", pentru a simplifica divorţurile cuplurilor binaţionale cu riscul de a spori îngrijorările legate de o Europă "cu două viteze", deja existentă prin...
Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari
Vineri, 25 Iulie 2008 17:25Autorităţile italiene au decretat stare de urgenţă la nivel naţional. Propunerea a fost făcută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, şi aprobată de Guvernul italian.
Patru oficiali Google vor fi puşi sub acuzare de procurorii italieni
Vineri, 25 Iulie 2008 16:19Procurorii italieni pregătesc punerea sub acuzare a patru oficiali ai companiei Google Inc, într-un caz deschis în 2006, pentru publicarea unui videoclip licenţios pe pagina în limba italiană a companiei, a anunţat Wall Street...
Parlamentul bulgar a ratificat participarea la proiectul gazoductului Southstream
Vineri, 25 Iulie 2008 15:37Parlamentul bulgar a ratificat astăzi acordul de participare la proiectul gazoductului Southstream, de livrare a gazului rusesc în Europa. Ratificarea a fost votată de majoritatea parlamentarilor de centru-stânga, cu 47 de voturi...
Cele mai CITITE din Externe
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (778)
- Un Boeing 747 australian a efectuat o aterizare de urgenţă la Manila - VEZI VIDEO (379)
- Autorul fotografiilor cu tinerele rome care s-au înecat în Italia acuză presa de exagerări (370)
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (365)
- Germania poate cere în toamnă clauza de salvgardare pentru Bulgaria, iar apoi pentru România (309)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până mâine la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






