Militanţii anti-NATO au revenit în hala fabricii din zona Timpuri Noi din Capitală, de unde au fost ridicaţi miercuri de jandarmi, pentru că au confecţionat bannere anti-NATO.
Iniţial, conducerea fabricii nu i-a lăsat pe aceştia să intre în hală. Militanţii au cerut ajutorul poliţiei pentru a putea pătrunde în fabrică şi au primit ajutorul forţelor de ordine. Poliţia a explicat că hala a fost închirată legal de militanţi şi, ca urmare, aceştia au dreptul să stea în spaţiul respectiv până la expirarea contractului de închiriere cu reprezentanţii firmei.
Jandarmii şi poliţiştii au evacuat miercuri 54 de persoane, presupuşi militanţi anti-NATO, dintr-o hală a SC Flaros, din zona Timpuri Noi, şi le-au condus la mai multe secţii de poliţie pentru identificare. Poliţiştii au susţinut că măsura ar fi justificată de faptul că patru dintre cei conduşi la secţiile de poliţie i-ar fi agresat pe directorul şi paznicul SC Flaros SA, iar identificarea lor nu s-a putut face la faţa locului.
Ancheta vizează presupuse infracţiuni de loviri sau alte violenţe şi nu are nicio legătură cu intenţiile persoanelor respective de a manifesta public, a precizat, miercuri seară, şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Marian Tutilescu.
Potrivit primelor relatări, miercuri, în jurul orei 12.00, directorul societăţii Flaros a împiedicat un autovehicul cu substanţe inflamabile să intre în incinta halei, iar şoferul şi pasagerul din dreapta şi încă două persoane l-au agresat. Paznicul a fost, de asemenea, agresat, iar ulterior cei patru agresori s-au refugiat în hală. Scena a fost urmărită de un echipaj al Jandarmeriei, care a solicitat întăriri. Concomitent, directorul a solicitat sprijinul poliţiei, astfel că zona a fost încercuită. La faţa locului, spun poliţiştii, victimele nu au putut să-i recunoască pe cei patru, astfel că toate persoanele găsite în hală, 54 la număr, au fost conduse la secţiile de poliţie din zonă pentru verificări.
Directorul a fost îndrumat către Institutul de Medicină Legală pentru evaluarea rănilor, iar apoi a mers pe la toate secţiile de poliţie în care se făceau verificări pentru recunoaşterea celor patru agresori.
Potrivit lui Tutilescu, verificările au vizat 22 de cetăţeni germani, 26 de români, doi cehi, un spaniol, un polonez, un moldovean şi un portughez.
Mulţi dintre cei verificaţi au reclamat faptul că au fost trataţi abuziv, că au fost bătuţi de jandarmi şi că li s-au încălcat drepturile.





Militanţii anti-NATO s-au întors în hala din zona Timpuri Noi
Joi, 03 Aprilie 2008 10:49
| Vot: |
0
|
| Video (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Militanţii anti-NATO, reţinuţi de poliţie în zona Timpuri Noi, au fost eliberaţi
Miercuri, 02 Aprilie 2008 14:30 - Mesaje anti-NATO, pe zidurile Palatului Parlamentului
Joi, 03 Aprilie 2008 11:42 - 20 de militanţi anti-NATO au protestat în faţa Ambasadei Cehiei la Bucureşti
Vineri, 04 Aprilie 2008 20:08 - Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a solicitat ministrului de Interne o anchetă în cazul incidentelor de la summit
Sambata, 05 Aprilie 2008 08:37 - Cristian David: Vor exista sancţiuni, dacă intervenţia jandarmilor a fost brutală
Sambata, 05 Aprilie 2008 21:27 - APADOR-CH: Jandarmeria nu avea motive să intervină în forţă împotriva militanţilor anti-NATO
Joi, 10 Aprilie 2008 09:23
Comentariile cititorilor
1. Anonim
Joi, 03 Aprilie 2008 10:55
| Raspunde la comentariu
2. daniel
Joi, 03 Aprilie 2008 10:57
3. Laur
Joi, 03 Aprilie 2008 11:08


4. DANIEL
Joi, 03 Aprilie 2008 11:13
5. Simon
Joi, 03 Aprilie 2008 11:17
6. Bogdan
Joi, 03 Aprilie 2008 11:38
7. Bogdan
Joi, 03 Aprilie 2008 12:00
8. un politist
Joi, 03 Aprilie 2008 12:19
9. Adriana Lungu
Joi, 03 Aprilie 2008 13:09
10. gigi
Joi, 03 Aprilie 2008 13:11
12. ionescu ludmila
Joi, 03 Aprilie 2008 13:28
13. Cornelia Vodoiu
Joi, 03 Aprilie 2008 13:28
14. Cornelia Vodoiu
Joi, 03 Aprilie 2008 13:37
15. nick
Joi, 03 Aprilie 2008 14:14
16. Anonim
Joi, 03 Aprilie 2008 14:21
17. MRS
Joi, 03 Aprilie 2008 14:22
18. marian
Joi, 03 Aprilie 2008 15:15
19. Max
Joi, 03 Aprilie 2008 15:34
20. Gigel Naiv
Joi, 03 Aprilie 2008 16:29
21. Bogdan
Joi, 03 Aprilie 2008 16:48
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti
Duminica, 06 Iulie 2008 20:55Un şarpe mort a fost descoperit în Cartierul Francez din Capitală.
Peste o sută de copii au fost abuzaţi sexual în primele trei luni ale anului
Duminica, 06 Iulie 2008 19:05Procurorii au început urmărirea penală a agresorului în 36 de cazuri de copii de abuzaţi sau exploataţi sexual, din peste o sută confirmate în primele trei luni ale anului, potrivit informaţiilor comunicate de Autoritatea...
Un pilot a murit la Campionatul de Viteză de la Reşiţa
Astazi, ora 01:45Accident mortal la Campionatul de Viteză în Coastă de la Reşiţa. Un pilot a murit iar alţi doi bărbaţi au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a ieşit în decor.
Patru case din comuna Colibaşi, mistuite de flăcări
Astazi, ora 01:47Patru case din comuna Colibaşi, judeţul Giurgiu, au fost cuprinse de flăcări, duminică dimineaţă, incendiul extinzându-se rapid din cauza vântului puternic.
Târgovişte: Un tânăr de 21 de ani a provocat un accident rutier
Duminica, 06 Iulie 2008 06:11Accident cu scandal, sâmbătă noapte, la Târgovişte. Un tânăr a ajuns în comă la spital după ce şoferul maşinii în care se afla, nu a acordat prioritate într-o intersecţie, şi a izbit violent un alt autoturism.
Şoferii începători, pericol în trafic - Cunoşti cazuri de acest gen?
Duminica, 06 Iulie 2008 08:26Numărul accidentelor rutiere provocate de începători a crescut alarmant. Cel puţin aşa reiese din statisticile Ministerului de Interne, care arată că, în primele luni ale acestui an, începătorii au omorât sau rănit aproape...
Cele mai CITITE din Social
- Exclusivitate: Roxana Popescu, femeia care a ajutat-o pe copila de 11 ani, a acordat un interviu la Realitatea TV (2728)
- Bătaie pe viaţă şi pe moarte înt-un mall din Bucureşti (2602)
- Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti (2095)
- Un turist a murit la Costineşti, după ce două ski-jeturi s-au ciocnit frontal (1107)
- Caniculă în primele zile ale acestei săptămânii - până la 37 de grade în sudul ţării (1072)
Cele mai VOTATE din Social
- Un pilot a murit la Campionatul de Viteză de la Reşiţa (3.96/5)
- Patru case din comuna Colibaşi, mistuite de flăcări (3.96/5)
- Numerele extrase la Loto 6/49: 5, 19, 2, 18, 7, 20 (3.92/5)
- Bilanţ alarmant al Poliţiei Române: Numărul crimelor şi cel al violurilor, în continuă creştere (3.92/5)
- Caniculă în primele zile ale acestei săptămânii - până la 37 de grade în sudul ţării (3.88/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Exclusivitate: Roxana Popescu, femeia care a ajutat-o pe copila de 11 ani, a acordat un interviu la Realitatea TV (56)
- Şoferii începători, pericol în trafic - Cunoşti cazuri de acest gen? (34)
- Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti (29)
- Bilanţ alarmant al Poliţiei Române: Numărul crimelor şi cel al violurilor, în continuă creştere (15)
- Fetiţa de 11 ani care a făcut avort la Londra se simte foarte bine (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Nunta lui Cristi Chivu şi a Adelinei Elisei, la Palatul Ştirbei
Astazi, ora 03:11"E cea mai fericită zi din viaţa mea'' aşa şi-a început primul interviu de om căsătorit căpitanul naţionalei Cristi Chivu. Nunta anului în România a strâns peste 500 de invitaţi la palatul Ştirbei din Buftea iar Chivu şi...
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE
- Bătaie pe viaţă şi pe moarte înt-un mall din Bucureşti
- Scumpirile de la 1 iulie au generat un război politic între partide
- Astăzi, liderii PSD decid la şedinţa Biroului Permanent soarta filialelor dizolvate
- PD-L va ataca astăzi la CCR prevederile din Regulamentul Camerei referitoare la miniştrii parlamentari
- Caniculă în primele zile ale acestei săptămânii - până la 37 de grade în sudul ţării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 07.07 | 08.07 |
| Timişoara | 34 °C | 35 °C |
| Arad | 33 °C | 28 °C |
| Bacău | 31 °C | 31 °C |
| Braşov | 29 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 34 °C |
| Constanţa | 28 °C | 32 °C |
| Europa | 07.07 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 27 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 15 °C | |
| Paris | 19 °C | |
| Roma | 32 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6139 RON |
| 1 USD | 2.3021 RON |
| 1 GBP | 4.5633 RON |
| 1 CHF | 2.2442 RON |
| 100 HUF | 1.5457 RON |
| 100 JPY | 2.156 RON |
| 1 BGN | 1.8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








