Toate cele şase combinate chimice deţinute de Ioan Niculae vor fi închise începând cu 1 ianuarie 2012 pentru că, spune acesta, preţul gazului impus de stat este „insuportabil”. În ultimii doi ani, Niculae şi-a mai închis de câteva ori fabricile dar şi le-a repus în funcţiune de îndată ce condiţiile de piaţă i-au permis acest lucru. Acum, însă, miliardarul nu mai pare dispus să repornească producţia fără ca preţul gazului să fie ajustat.
„Producţia de îngrăşăminte a fost deja distrusă. Ne-au distrus cu gazul. Din iulie şi până în prezent, ANRE(Agenţia de Reglementare în Energie – .r.)a mărit preţul gazului cu 40% de la 240 de dolari la 340 de dolari. Mai am deschise două combinate acum, pentru nişte comenzi restante, iar de la 31 decembrie le închid pe toate pe termen nedeterminat. Asta e”, , în exclusivitate pentru MONEY.RO, Niculae. Potrivit acestuia statul a preferat să mărească preţul pentru fabricile româneşti iar pentru multinaţionalele furnizoare şi distribuitoare de gaz le-a păstrat la 220 de dolari. Romgaz , cel mai mare producător de gaze, vinde mia de metri cubi cu 170 de dolari.
La întrebarea dacă va proceda la fel în trecut, şi va redeschide combinatele la un moment hotărât doar de el, patronul InterAgro a încheiat discuţia spunând ”nu vă mai zic nimic tema asta. La revedere”
Citeste mai mult despre situatia lui Ioan Niculae pe MONEY.RO
Miliardarul Niculae: Sunt distrus de stat. Îmi închid toate combinatele de Anul Nou
PUBLICAT
Miercuri, 21 Decembrie 2011 12:57
ACTUALIZAT
Miercuri, 21 Decembrie 2011 12:57
SURSA
MONEY.ro
AUTOR
money.ro
Patronul InterAgro face acelaşi joc ca în trecut: îşi închide combinatele în speranţa că va beneficia de un ajutor, de orice fel, din partea statului. Problema lui cu gazele prea scumpe a ajuns şi în atenţia preşedintelui Băsescu care l-a îndemnat să ceară Guvernului o analiză de piaţă pentru a se vedea ce se poate face







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M