Informaţia a fost lansată chiar de către Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.
"Eu știu că se vinde clubul. Ar fi trebuit să vă dați seama, Oțelul stă numai la Intercontinental de câte ori vine la București", a declarat Dragomir, nemulţumit că gălăţenii nu se cazează la Crystal Palace, stabiliment deţinut de fiul său, Bogdan.
Hotelul Intercontinental se află în proprietatea lui Dan Grigore Adamescu, om de afaceri care mai deţine, printre altele, cotidianul România Liberă, săptămânalul Academia Caţavenci, magazinul Unirea, societatea de asigurări Astra, dar şi alte firme din domeniul construcţiilor.
"Există discuţii pentru un nou investitor la Galaţi, dar nu e treaba lui Dragomir să vorbească despre asta. Nu e vorba numai de Dan Adamescu, sunt mai mulţi oameni interesaţi", a spus Marius Stan, preşedintele Oţelului.
În vara acestui an, indienii care dețin combinatul siderurgic din Galați au anunțat că vor opri finanțarea echipei de fotbal. Arcelor Mittal sponsoriza clubul cu 2,5 milioane de euro pe sezon.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M