Vremea ploioasă şi rece nu i-a alungat de pe peron pe harghitenii care i-au aşteptat cu fanfara pe oaspeţii din Ungaria. Trenurile cu pelerini au întârziat mai bine de două ore.
"Am venit de la Budapesta cu mare bucurie. Suntem deosebit de emoţionaţi că oamenii ne-au aşteptat la o oră atât de târzie; nu m-am gândit că vor fi atât de mulţi, cu muzică, aproape îmi vine să plâng, vedeţi? Am călătorit 17 ore şi acum aproape simt că aici m-am născut şi trăiesc", a spus unul dintre pelerini.
"Am venit de la Sopron, am călătorit 23 de ore, dar a meritat. De mult timp am dorit să vin la pelerinajul de la Șumuleu şi iată că acum a venit vremea. Nu aş fi renunţat pentru nimic în lume. Pentru noi pelerinajul înseamnă să simţim iubirea fraţilor din secuime, primirea lor caldă, iar noi să le putem returna sentimentele lor frumoase", a spus un alt pelerin.
Sâmbătă dimineaţă trenurile venite din Ungaria au ajuns în Miercurea Ciuc, de unde pelerinii şi-au continuat traseul pe jos, până la locul pelerinajului, pe dealul Şumuleu Mic.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M