Între 4.000 şi 8.000 de bulgari au mărşăluit în capitală sub deviza "ACTA LA VISTA BABY!", aluzie la o celebră replică a actorului Arnold Schwarzenegger rostită în filmul Terminator 2: "Hasta la vista, baby!" (n.r. - "Adio, iubito!").
Majoritatea demonstranţilor erau tineri purtând masca "Guy Fawkes", simbol internaţional al protestelor faţă de ACTA. Ei au afişat bannere pe care scria "Nu sunt un terorist", "Nu ACTA", "Stop ACTA, altfel o vom face noi!", "Semnezi ACTA, pierzi alegerile", "Destul cu ACTA" etc. De asemenea, participanţii au strigat sloganuri în favoarea libertăţii pe intenet.
Manifestanţii au mărşăluit de la Palatul Naţional al Culturii, prin centrul Sofiei, până în piaţa din faţa Parlamentului şi au fost însoţiţi de efective considerabile ale poliţiei.
Proteste similare sunt organizate sâmbătă în alte 15-16 oraşe bulgăreşti şi în 150 de oraşe din întreaga Europă.
Pagina de Facebook din Bulgaria intitulată "Nu ACTA" are deja 25.000 de adepţi.
Negociat între Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) vizează lupta împotriva contrafacerii în sens foarte larg, de la medicamente şi alte mărfuri până la desărcări ilegale de pe internet. Potrivit criticilor, textul este prea vag, dând posibilitatea unor abuzuri din partea proprietarilor de drepturi de autor şi poate constitui o încălcare a libertăţilor fundamentale.
Mii de bulgari au spus la Sofia "ACTA La Vista Baby!"
Mii de oameni s-au adunat sâmbătă în centrul Sofiei pentru a protesta faţă de acordul controversat antipiraterie şi anticontrafacere ACTA, în care văd o tentativă de limitare a libertăţii de exprimare pe internet şi o atingere adusă drepturilor individuale, relatează Sofia News Agency.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M