Mii de afroamericani au manifestat, vineri, la Washington, pentru a cere autorităţilor federale mai multă fermitate în privinţa infracţiunilor rasiste. Manifestaţia se înscrie în mişcarea de nemulţumire provocată după ce mai mulţi tineri afroamericani au fost ucişi de poliţie sau sunt urmăriţi penal în mod exagerat.
Mişcarea s-a cristalizat în jurul localităţii Jena din Louisiana, tulburată de tensiuni rasiale din toamna anului 2006. Incidentele din Jena au început când trei liceeni afroamericani s-au aşezat sub un copac tactit, "rezervat albilor", din curtea şcolii. A doua zi, trei funii au fost agăţate de ramurile copacului. "Când agăţi undeva o funie, pentru noi nu este o glumă", a spus reverendul Al Sharpton, liderul luptei pentru drepturile civice şi cel care a organizat manifestaţia.
"Aceste simboluri ale urii nu-şi au locul în ţara noastră", potrivit procurorului general, Michael Mukasey, care a denunţat apariţia acestor obiecte "în şcoli, locurile de muncă sau cartiere" din întreaga ţară. El a reamintit că serviciile sale lucrează în strânsă colaborare cu autorităţile statelor respective.
Potrivit statisticilor FBI, aproape 4.700 de infracţiuni rasiste s-au înregistrat în 2005 în Statele Unite ale Americii, dintre care 68% împotriva afroamericanilor.
Sursa: NewsIn
Mii de afroamericani au cerut la Washington dreptate în cazul infracţiunilor rasiste
Sambata, 17 Noiembrie 2007 10:43
Ultimul update: 17 Noiembrie 2007 10:43
Ultimul update: 17 Noiembrie 2007 10:43
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele
Astazi, ora 11:08Eşec la Chişinău! Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele. Marian Lupu nu a primit voturi suficiente pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Alegerile repetate vor avea loc...
Un american, care a împuşcat 10 oameni, va fi executat astăzi
Astazi, ora 09:30Un american, care a împuşcat 13 oameni, dintre care 10 mortal, va fi executat astăzi. Curtea Supremă a Statelor Unite i-a respins apelul, considerând că nu există motive pentru clemenţă. John Allen Muhammad, lunetistul de la...
O navă nord-coreeană de patrulare a fost atacată de vasele din sud
Astazi, ora 09:00Escaladare periculoasă a tensiunilor dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud. O navă aparţinând nordului a fost grav avariată într-un schimb de focuri, în vestul coastelor.
Accident în lanţ pe o autostradă în Statele Unite - VEZI IMAGINI
Astazi, ora 08:07Un accident în lanţ s-a petrecut pe o autostradă din Statele Unite. VEZI IMAGINI Un telespectator al postului Realitatea TV a trimis imagini surprinse la locul accidentului pe adresa martorocular@realitatea.net....
1.000 de colaboratori ai poliţiei secrete comuniste din Cehia au fost dezvăluiţi pe Internet
Astazi, ora 07:58Nu există viitor clar fără recunoaşterea trecutului. Asta-şi spun cehii, după ce, în aceeaşi zi în care se aniversa căderea zidului Berlinului, Institutul Ceh pentru Studiul Regimurilor Totalitare a publicat pe internet numele...
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (8162)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (1659)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1513)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (1187)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, va fi executat astăzi (1180)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele (3.8/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (3.8/5)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (3.76/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (3.44/5)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (2.4/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (13)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (8)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (7)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
NEWS ALERT: Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010
Astazi, ora 13:22Deputaţii au aprobat, cu puţin timp în urmă, proiectul de modificare a Legii privind organizarea Guvernului, lucru ce-i permite Cabinetului Boc 2 să vină în Parlament cu un proiect de buget pe 2010. Deputaţii au votat legea în...
- Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
- Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist
- Patru licee din Capitală au cursurile suspendate, după depistarea mai multor cazuri de gripă porcină
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- O benzinărie din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost jefuită în această dimineaţă
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
NEWS ALERT: Guvernul Boc 2 poate trimite Parlamentului proiectul de buget pe 2010
Astazi, ora 13:22Deputaţii au aprobat, cu puţin timp în urmă, proiectul de modificare a Legii privind organizarea Guvernului, lucru ce-i permite Cabinetului Boc 2 să vină în Parlament cu un proiect de buget pe 2010. Deputaţii au votat legea în...
- Românii îşi pregătesc maşina de iarna
- O boală transmisă prin muşcătura căpuşei "copiază" simptomele a circa 200 de boli
- Blatter vrea să interzică naturalizarea fotbaliştilor
- Băsescu: Internetul tinde să intre în "jocurile" "marilor trusturi de presă"
- The Amsterdams vor cânta în deschiderea concertului Myriad Creatures - VIDEO
- Un român din Italia a fost condamnat pe viaţă pentru crimă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:
Feed