Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, joi seară, după ratarea calificării în optimile Ligii Europa, că a fost nemulţumit de maniera de arbitraj a brigăzii din Suedia.
"Cred că se putea mai mult, dar nu e vorba de calificare. I-am fi putut face pe englezi să sufere mai mult. Dar cu acest arbitru... Am simţit că nu ne dădea nicio şansă. Şi tuşierii ne-au dezavantajat. M-am lecuit, nu mai vreau arbitri străini. I-au împins de la spate pe cei de la Liverpool, care oricum se calificau, dar măcar ar fi avut emoţii", a spus , la GSP TV, oficialul Unirii, care a adăugat că încă dinainte de meci le-a mulţumit jucătorilor pentru parcursul european din acest sezon.
Unirea Urziceni a fost eliminată din Liga Europa, după ce a fost învinsă, joi seară, în Ghencea, de Liverpool, scor 3-1, în manşa secundă a 16-imilor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M