Venit în România într-o vizită oficială de două zile, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a participat, marţi seară, la emisiunea "Naşul", de pe B1TV. Alături de Ghimpu, la emisiune a mai participat şi Dorin Chirtoacă, primarul Chişnăului.
Întrebat de moderatorul Radu Moraru dacă nu se teme că pro-românismul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) ar putea stârnia ruşilor, Mihai Ghimpu a răspuns că nu poate fi pro-român în condiţiile în care este român. În ceea ce priveşte relaţiile cu Rusia, Mihai Ghimpu a declarat că acestea trebuie să fie reciproc avantajoase şi benefice de ambele părţi.
"Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a asumat relaţii strategice şi cu Federaţia Rusă şi cu Statele Unite, sperând că într-o zi că rusii vor conştientiza că avem dreptul de a ne hotărî singuri soarta. Aici lucrurile ţin şi de interese strategice şi militare. Noi ne dorim relaţii bune cu Federaţia Rusă, pentru că are o literatură şi o cinematografie foarte bune, nu doar o armată bine dotată", a declarat Mihai Ghimpu.
Preşedintele interimar al Moldovei că există unii politicieni ruşi care înţeleg că românii şi basarabenii fac parte din acelaşi neam, însă există şi alţii care nu vor să admită asta, dându-l ca exemplu pe Vladimir Jirinovsk, care susţine că ruşii trebuie să înapoieze Basarabia celor de la care au luat-o, adică turcilor.
"Aproape oricine înţelege limba română în Republica Moldova", a precizat Chirtoacă pentru a sublinia apropierea dintre cele două ţări. Deşi unii moldoveni susţin unirea cu România, după cum a recunoscut Ghimpu, principalul obiectiv AIE este integrarea europeană. "Asta se va petrece după ce vom relansa economia, după ce vom lichida sărăcia şi după ce vom demola monopolul instalat de Voronin (la toate nivelurile societăţi - n.red.)", a spus Ghimpu.
În încheiere, preşedintele interimar al Moldovei a mulţumit României pentru ajutorul nerambursabil de 100 de milioane de euro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M