Conducerea Universităţii Craiova a emis miercuri un comunicat în care îşi exprimă indignarea faţă de decizia Comisiei pentru soluţionarea litigiilor din cadrul LPF, care a decis ca Mihai Dina să devină jucător liber de contract.
De asemenea, Universitatea să-i plătească jucătorului şi restanţe salariale în valoare de 30.000 de euro.
Iată comunicatul Universităţii:
"FC Universitatea Craiova îşi exprimă stupefacţia şi indignarea după decizia Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF, de a-l declara liber de contract pe jucătorul Dina Mihai. Această decizie este un abuz grosolan al membrilor CSL, care fraudează grav clubul Universitatea Craiova.
Facem precizarea foarte importantă că Universitatea Craiova nu are nicio restanţă financiară faţă de jucătorul Mihai Dina.
Drept pentru care, anunţăm opinia publică, dar şi pe cei vizaţi, că Universitatea Craiova va ataca această decizie cu recurs, dar, ţinând cont de gravitatea deciziei uluitoare luate de catre CSL a LPF, având în vedere probele aduse la dosar, va înainta o plângere către Parchet împotriva membrilor Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF pentru abuz în serviciu".
Mihai Dina a evoluat la Universitatea Craiova din 2005 şi a strâns 127 de prezente în tricoul oltenilor. Mijlocaşul a mai jucat la Extensiv Craiova (2002-2004) şi FC Caracal (2004-2005).
Mihai Dina, declarat jucător liber de comisiile LPF! Vezi reacţia Universităţii!
PUBLICAT
Miercuri, 6 Aprilie 2011 11:12
ACTUALIZAT
Miercuri, 6 Aprilie 2011 11:12
SURSA
REALITATEA.NET
Universitatea Craiova mai pierde un jucător. Comisia pentru soluţionarea litigiilor din cadrul LPF l-a declarat liber de contract pe Mihai Dina.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M