Ajutată de vânzări puternice ale consolelor Xbox 360 şi ale software-ului pentru servere, Microsoft a raportat venituri pe primul trimestru fiscal mai mari decât propriile sale prognoze financiare.
Compania a anunţat că a câştigat 3,48 miliarde de dolari, adică 35 de cenţi pe acţiune, la venituri de 10,81 miliarde de dolari în cele trei luni care s-au încheiat la 30 septembrie. În perioada similară a anului trecut, compania a câştigat 3,14 miliarde de dolari (29 de cenţi pe acţiune), la venituri de 9,74 de miliarde de dolari.
Microsoft a anunţat în luna iunie că se aşteaptă la venituri între 10,6 – 10,8 miliarde de dolari, cu un câştig pe acţiune între 30 – 32 de cenţi.
"Rezultatele solide din acest trimestru s-au aflat la limita superioară a aşteptărilor noastre", a declarat Chief Financial Officer-ul companiei, Chris Liddell.
Pentru trimestrul curent, Microsoft a anunţat că se aşteaptă la venituri între 11,8 – 12,4 miliarde şi câştiguri pe acţiune de 22 – 24 de cenţi. Prognoza pe acest trimestru este afectată de faptul că Microsoft se aşteaptă să aloce 1,5 miliarde de dolari din venituri pentru o promoţie prin care cumpărătorii de Office şi Windows din sezonul de sărbători din acest an vor putea face un upgrade la Office 2007 şi Windows Vista la începutul anului viitor, gratuit sau la preţ redus.
Microsoft a anunţat că veniturile au crescut ca urmare a cererii mari pentru produse lansate în ultimele luni, printre care Xbox 360 şi SQL Server.
"Am avut un început foarte bun pentru anul fiscal 2007", a declarat Colleen Healy, General Manager of Investor Relations la Microsoft.
Microsoft a înregistrat creşteri ale veniturilor în toate domeniile, mai puţin la divizia sa de servicii online, unde veniturile au scăzut la 539 de milioane de dolari, faţă de 654 de milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. Divizia online a înregistrat o pierdere de 136 de milioane de dolari, comparativ cu un profit de 68 de milioane în trimestrul I al anului fiscal trecut.
Ţi-a plăcut articolul? Microsoft şi-a depăşit propriile prognoze financiare
Luni, 30 Octombrie 2006 09:55
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Office Live va fi lansat la 15 noiembrie
Miercuri, 01 Noiembrie 2006 18:51
Comentariile cititorilor
1. Budd
Luni, 30 Octombrie 2006 14:30
| Raspunde la comentariu


|
Cele mai CITITE din IT & Ştiinţă
- Utilizatorii de Gmail nu vor putea trimite e-mailuri dacă sunt beţi (8970)
- Super armele din Command & Conquer: Red Alert 3, dezvăluite de EA într-un nou trailer - VEZI VIDEO (5214)
- Cercetătorii japonezi au creat robotul-fetiţă (4674)
- Un analgezic de opt ori mai puternic decât morfina a fost descoperit în SUA (4586)
- Retrospectiva Nobel: Marile descoperiri ştiinţifice ale secolelor al XX-lea şi al XXI-lea (4072)
Cele mai VOTATE din IT & Ştiinţă
- Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat fostului negociator al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari (3.92/5)
- BenQ lansează două monitoare cu ecran wide, ajustabil pe verticală (3.76/5)
- Starcraft 2 va fi trilogie (3.72/5)
- Kingston lansează stick-ul DataTraveler 150 de 32GB (3.72/5)
- Cerinţele de sistem pentru Fallout 3, anunţate (3.6/5)
Cele mai COMENTATE din IT & Ştiinţă
- Utilizatorii de Gmail nu vor putea trimite e-mailuri dacă sunt beţi (17)
- Retrospectiva Nobel: Marile descoperiri ştiinţifice ale secolelor al XX-lea şi al XXI-lea (16)
- Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat fostului negociator al ONU pentru Kosovo, Martti Ahtisaari (8)
- Un analgezic de opt ori mai puternic decât morfina a fost descoperit în SUA (8)
- Super armele din Command & Conquer: Red Alert 3, dezvăluite de EA într-un nou trailer - VEZI VIDEO (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii
Astazi, ora 09:10Sporuri peste sporuri, prime dupa prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii
- Mariana Câmpeanu: Salariile din agenţiile guvernamentale ar trebui fixate prin lege
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Clipul Zilei - Gummy Bear, ursuleţul care vă invită la dans
- Uraganul Norbert a provocat pagube materiale importante în Mexic
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










