Divizia Microsoft pentru Infracţiuni Digitale, în cooperare cu agenţi ai serviciilor federale de apărare a legii au reuşit să doboare reţeaua RUSTOCK, cel mai mare generator de spam la nivel mondial. Operaţiunea este considerată un succes uriaş în combaterea delictelor informaţionale. La apogeul activităţii sale, RUSTOCK cuprindea 2 milioane de computere-zombie care răspândeau 30 de miliarde de mesaje spam pe e-mail zilnic.
http://downloadsquad.switched.com salută evenimentul şi remarcă beneficiile acestei victorii, evaluate la reducerea cu 39 la sută a volumului global de mail-spam.
Rustock a fost demontat piesă cu piesă, au fost întâi identificate computerele-master, cele care transmiteau ordinele către computerele-zombie (controlate prin malware). Majoritatea „comandanţilor” au fost localizaţi în Statele Unite, apoi s-a cooperat cu poliţia din Olanda pentru neutralizarea restului sistemelor master. Odată ce pericolul principal a fost înlăturat, s-a trecut la nivelul computerelor-sclav. În identificarea şi neutralizarea acestora a fost decisiv ajutorul primit de la CN-CERT, organizaţia chineză de control, pază şi combatere a delictelor digitale. CERT înseamnă Computer Emergency Response Teams şi acţionează la nivel naţional în tot ce înseamnă incidente pe reţelele informatice.
În clipa de faţă au mai rămas de „curăţat” aproximativ 1 milion de sisteme din toată lumea, operaţiune pentru care Microsoft are asigurată colaborarea gigantului farmaceutic PFIZER – afectat direct de spam-ul RUSTOCK, cu precădere orientat spre falsurile farmaceutice marca Pfizer.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M