Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Micii producători nu vor trebui să se înscrie la Registrul Comerţului

Ministrul agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat marţi că micii producători agricoli vor putea vinde în continuare în pieţe pe baza carnetului de producător, specificând că obligativitatea înregistrării la Registrul Comerţului se aplică doar persoanelor fizice autorizate anterior la Primării.

Mihail Dumitru
Mihail Dumitru / FOTO: gov.ro

"Este vorba de un act normativ elaborat în 2008, care nu se referă la micii producători agricoli, ci la persoanele fizice care erau deja autorizate de Primării şi care au obligativitatea de a se înregistra acum la Registrul Comerţului. Micii producători pot vinde în continuare în pieţe, târguri şi oboare pe baza certificatului de producător", a explicat Mihail Dumitru.

Aceasta a adăugat că micii producători sunt, de asemenea, exceptaţi de la obligativitatea utilizării caselor de marcat.

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru, declara vineri că va discuta în Guvern posibilitatea amânării termenului de intrare în vigoare a actului normativ care obligă producătorii agricoli să se înregistreze la Registrul Comerţului pentru a putea vinde în pieţe.

"Principiul ordonanţei este corect pentru că orice agent care prestează activităţi economice trebuie să fie înregistrat, dar noi vom discuta la nivelul Guvernului, am avut o discuţie şi cu primul ministru dacă vom menţine data de intrare în vigoare sau dacă vom lua o decizie de amânare a intrării în vigoare a acestei ordonanţe", explica vineri ministrul de resort.

Federaţia Sindicală Agrostar a solicitat recent exceptarea micilor producători agricoli de la obligativitatea înregistrării în Registrul Comerţului pentru a-şi putea comercializa produsele, pe motiv că acest lucru va determina agricultorii să vândă produsele către intermediari.

Astfel, Agrostar cere ca prevederile OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale să nu se aplice micilor producători agricoli.

Conform OUG nr. 44/2008, există o perioadă de doi ani, care se încheie la 25 aprilie 2010, până la care persoanele interesate pot opta să desfăşoare activitate economică în una din formele menţionate la art. 4 din ordonanţă, respectiv în regim individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro