Michael Jackson şi-a trăit viaţa în cel mai mare circ făcut de media, însă, reuşea să scape de toată nebunia alături de animalele sale.
Cel care îl alina pe Michael a fost Bubbles. Vreme de şase ani au fost de nedespărţit. Cimpanzeul a devenit cel mai faimos animal de companie din lume.
Bubbles i s-a alăturat megastarului în turneul "Bad", din Japonia, în 1987, dar şi în alte călătorii din întreaga lume. Vieţilor lor se completau, într-un fel: Michael era omul care nu a avut copilărie, iar Bubbles era un cimpanzeu care a crescut ca un om.
Bubbles avea propriul pat chiar în dormitorul lui Michael şi îi folosea baia.
Animal Planet a difuzat pe 22 iunie un documentar despre viaţa lui Michael Jackson alături de animalele sale, aşa cum a fost văzută de sora lui, La Toya şi de cei din anturajul lui.
Când Bubbles a ajuns la adolescenţă, Michael nu a mai putut să aibă grijă de el, fiind luat acasă la dresorul său. În 2004, cimpanzeul s-a retras în Center for Great Apes, unde sunt găzduite toate primatele "pensionare" din show-biz. Acum are 26 de ani şi are propria familie de cimpanzei.
Îngrijitorii săi spun despre Bubbles că este foarte sensibil şi se plânge mereu de câte ceva. Dacă are o zgărietură cât de mică, le-o arată toată ziua oamenilor şi cere să fie alintat.
Michael a creat o adevărată grădină zoologică pe moşia sa denumită Neverland. Când a trebuit să vândă Neverland-ul, Jackson a trebuit să renunţe şi la animalele sale, pe unele vânzându-le, pe alte donându-le.

Cele patru girafe ale lui Michael - Rambo, Jabbar Jnr, Princess şi Annie Sue, alături de colecţia lui de papagali, au părăsit Neverland în 2007 şi s-au mutat în Arizona, pentru a trăi cu un cuplu bine intenţionat, dar fără experienţă.
Cuplul vroia să construiască o rezervaţie pentru animale abandonate, dar PETA i-a acuzat că nu tratează girafele corespunzător. A început o adevărată bătălie legală.
Anul trecut, Rambo şi Jabba Jnr. au murit, la distanţă de câteva săptămâni. PETA i-a acuzat pe proprietari de neglijenţă, aceştia au spus că animalele au fost otrăvite. Celelalte două girafe se vor muta împreună cu proprietarii în Utah. Nu a existat o anchetă asupra morţii girafelor.
Aligatorii şi şerpii lui Michael trăiesc fericiţi într-un parc exotic din Oklahoma. În complexul memorial Steve Irwin, parte a parcului, trăiesc cei doi aligatori şi pitonul albinos ai lui Michael. Cel mai mare dintre aligatori a fost denumit de îngrijitorii lor, MJ.
Michael Jackson avea şi doi tigri: Thriller şi Sabu, cele mai iubite animale ale lui. Ei trăiesc acum în rezervaţia Shambala din California, a cărui proprietară este celebra actriţă Tippi Hendren.
Cei doi tigri au o zonă foarte mare doar pentru ei şi sunt foarte fericiţi, potrivit lui Tippi. Ei şi ceilalţi tigri primesc cea mai bună carne de vită şi o îngrijire excelentă. Din păcate, Michael nu a contribuit niciodată la finanţarea îngrijirii tigrilor, actriţa spunând că megastarul şi-a abandonat animalele.















Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M