Chiar dacă Michael Jackson este printre cele mai cunoscute persoane ale secolului al XX-lea, acesta a apărut în surprinzător de puţine jocuri video, deşi se pare că devenise personal interesat de această ramură a industriei.
Singurul joc care are „ştampila” oficială a lui Michael Jackson este „Michael Jackson's Moonwalker”, produs de către SEGA şi lansat în 1989.

Povestea jocului este împrumutată din filmul cu acelaşi nume şi urmăreşte aventurile starului în timp ce încearcă să salveze copii răpiţi din mâinile lui „Mr. Big”. În joc se pot auzi versiuni stilizate ale melodiilor „Beat it” şi „Smooth Criminal”.
Jocul a fost lansat pe mai multe platforme: Amiga Amstrad CPC, Atari ST, Commodore 64, MS-DOS, MSX şi ZX Spectrum. În mod surprinzător însă, jocul care a apărut întâi pe versiunile arcade a fost complet diferit de cea de pe consolele de acum 20 de ani.

După 1990 nu s-a mai înregistrat nici un joc care să aibă ca personaj central pe regele pop, dar muzica sa a apărut în alte câteva jocuri, cel mai cunoscut fiind Boogie pentru Wii.
Moartea artistului în 2009 mişcat însă industria şi în direcţia melodiilor sale, iar Ubisoft a reuşit să facă un contract în exclusivitate, cu reprezentanţii averii lui Michael, pentru a lansa un joc de dans, care va folosi Kinect, noua tehnologie de la Microsoft.
A durat 20 de ani de la ultimul joc cu Michael Jackson, dar acum se pare că fanii se vor învăţa să danseze, probabil în preajma Crăciunului, chiar de la regretatul star.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M