Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mica reformă în justiţie aduce scurtarea duratei proceselor şi reducerea costurilor

Scurtarea duratei proceselor penale şi civile şi reducerea costurilor justiţiei. Acestea sunt principalele beneficii ale proiectului de Lege privind privind accelerarea soluţionării proceselor, potrivit premierului Emil Boc.

Emil Boc prezintă avantajele Micii reforme a justiţiei FOTO: NewsIN
Emil Boc prezintă avantajele Micii reforme a justiţiei FOTO: NewsIN

Primul-ministru a explicat cu exemple concrete mai multe prevederi ale legii cunoscute sub numele de "Mica reformă din justiţie".

"Prin acest proiect de lege aprobat de Guvern şi trimis spre aprobare la Parlament se preconizează obligaţia judecătorului de a fixa termene procedurale scurte chiar de la o zi la alta. Asta înseamnă că nu vom mai avea termene în instanţă din trei în trei luni sau chiar din şase în şase luni, în funcţie de nivelul instanţei. Chiar în aceeaşi săptămână putem avea două sau trei termene pentru soluţionarea proceselor aflate pe rolul instanţelor. Pentru a evita lungirea proceselor pentru faptul că persoanele  nu au fost citate sau nu au fost citate corect am instituit următoarea regulă: partea căreia personal sau prin reprezentant i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecată va fi prezumată că are cunoştinţă şi de termenele următoare", a explicat Emil Boc.

Acesta a anunţat că s-a eliminat calea de atac a recursului împotriva hotărârii prin care judecătoria soluţionează plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a unei sancţiuni. În anul 2009 au fost 174.000 de astfel de cauze la judecătorii şi instanţe superioape pe acest motiv, potrivit lui Boc.

Acesta a anunţat şi modificări la prevederile privind executarea silită. Prin noul proiect de lege se interzice evacuarea din imobilele cu destinaţia de locuinţă în intervaţul 1 decembrie-1 martie din raţiuni umanitare. Asta cu condiţia ca cel care solicită evacuarea nu are el o locuinţă.

Instituţia recunoaşterii vinovăţiei este o instituţie nouă adusă de acest proiect care va duce la scurtarea proceselor şi la diminuarea costurilor. "Dacă un inculpat îşi recunoaşte vinovăţia în faţa instanţei şi spune că probele administrate în faza de urmărire penală sunt corecte, se declară vinovat, procesul se încheie şi se reduce cu o treime pedeapsa sau se diminuează o pătrime din amendă", a explicat premierul.

Emil Boc a anunţat  instituirea procedurii împăcării părţilor ceea ce va duce la înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiuni cu gravitate redusă şi extinderea procedurii medierii. Noutatea suplimentară o consituie faptul că acesta se poate realiza prin acordul părţilor şi în situaţia în care există minori în cauză.

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro