În ultimii ani nu mai puţin de 79 de astfel de cafenele în care vedete sunt pisicile s-au deschis în Japonia, scrie Vice Magazine. Cum de atât de multe persoane sunt încântate să vină şi să petreacă câteva ore bând un ceai şi jucându-se cu pisici poate fi explicat prin faptul că foarte puţini oameni pot avea propriul lor animal domestic în Japonia şi că acest lucru este rezervat familiilor cu locuinţă proprie, cei care închiriază camere sau locuinţe interzicând acest lucru. Nu-i deloc de mirare că tinerii sunt clienţii cei mai fideli ai acestor cafenele în care, pentru câteva ore, se pot simţi ca şi cum ar fi stăpânii unor feline jucăuşe şi dispuse să le accepte mângâierile.
De obicei clienţii vin şi stau în cafenea cel puţin o oră, dar există, spune proprietara unei astfel de cafenele pentru Vice, persoane care îşi iau liber o zi întreagă de la muncă, zi pe care vin să o petreacă cu pisicile. Pentru a acoperi costurile există o taxă percepută celor care vor să vină la cafeneaua cu pisici: 9 dolari pentru o oră, 21.50 de dolari pentru trei ore, iar pentru şase ore trebuie ca iubitorii de animale să fie dispuşi să dea 42 de dolari.
Există, se pare, o legendă japoneză care susţine că pisicile devin populare de fiecare dată când ţara se confruntă cu recesiunea, iar adevărul este că tot ce are legătură cu pisicile se vinde rapid în aceşti ani în Japonia, afirmă Vice. Dar ar putea exista multe alte motive care să explice popularitatea felinelor, nu cea din urmă fiind reprezentată de efectul liniştitor pe care câteva ore petrecute alături de pisici îl poate avea asupra oamenilor.
MIAU Cafenelele cu pisici, ultima modă în Japonia GALERIE FOTO
PUBLICAT
Luni, 13 Februarie 2012 20:47
ACTUALIZAT
Luni, 13 Februarie 2012 20:51
SURSA
REALITATEA.NET
Cafenelele cu pisici reprezintă ultima modă în Japonia şi e vorba de locuri în care iubitorii de animale merg, aşa cum odinioară se mergea pentru a petrece timpul cu gheişele, pentru a petrece timp cu gazdele cafenelei, feline de toate rasele şi culorile.
Cafeneaua cu pisici din Tokio. Foto: Vice Magazine
Cafeneaua cu pisici din Tokio. Foto: Vice Magazine









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M