Călătorii au aşteptat câteva minute în tunel până când trenul a fost tractat în staţia Aviatorilor.
Circulaţia garniturilor de metrou s-a desfăşurat pe un singur fir între staţiile Piaţa Victoriei şi Pipera, aproape o oră.
În acest timp, Metrorex a pus la dispoziţia călătorilor un tren care face naveta între staţia Aviatorilor şi Pipera.
"Metroul a rămas fără curent şi nu se mai poate alimenta. Garnitura nu s-a oprit în staţie, ci în drum spre Aviatorilor, i s-a dat tren de ajutor care se va cupla cu cel care are defecţiunea pentru a fi scos de pe linie", a declarat Mariana Petre, director comunicare Metrorex.
În luna martie, un vagon al unei garnituri s-a defectat. Mai exact, sistemul de frânare s-a stricat, iar frânele au rămas blocate. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 7:30, între staţiile Semănătoarea şi Crângaşi. Trenul a mers până la staţia Crângaşi, unde toţi pasagerii au fost evacuaţi. Garnitura a fost retrasă din circulaţie la staţia Gara de Nord. Reprezentanţii Metrorex au spus că un fum gros s-a degajat după defectarea sistemului de frânare, dar că nu a fost vorba de un incendiu.
Şi anul trecut un metrou a rămas blocat pe 19 iulie timp de o oră şi jumătate într-un tunel din apropierea staţiei Mihai Bravu din Capitală. Călătorii au tras o spaimă teribilă pentru că nimeni nu le-a spus ce se întâmplă şi ce au de făcut. Ei povestesc că în vagoane aerul a devenit irespirabil şi, din această cauză unei tinere i s-a făcut rău. În cele din urmă oamenii au forţat uşile şi au reuşit să o strecoare pe fată prin spaţiul dintre tren şi peretele tunelului. Garniturile aflate în trafic au fost deviate pe o altă linie iar, în final, metroul blocat a făcut cale întoarsă şi a lăsat călătorii în staţia Dristor.










