Metrorex a semnat în 2003 un contract cu firma Alstom pentru întreţinerea vagoanelor de tren. Contractul a fost semnat pentru 239 de milioane de euro. Deşi s-au scurs doar şapte ani din durata contractului, societatea a încasat deja 207 milioane de euro. S-a ajuns aici din cauza actelor adiţionale, care au triplat aproape costurile.
La valoarea iniţială, Metrorex ar fi plătit anual 16 milioane de euro pentru întreţinerea trenurilor, dar acum achită peste 45 de milioane. Metrorex se plânge că nici în ziua de astăzi nu ştie cum se formează preţul cerut de francezi. Din cauza preţului piperat, directorul Metrorex a cerut societăţii din Hexagon să-şi reducă marja de profit de la 30 la sută la 5 - 10 procente. În caz contrar, va rezilia contractul.
În replică, Alstom a propus Metrorex un plan de reducere a cheltuielilor cu 12 procente, susţinând că oricum serviciile sale sunt ieftine.
Metrorex nu este singura companie în această situaţie. Pentru că au cerut prea mulţi bani, CNADNR a reziliat contractul cu trei firme care trebuiau să construiască autostrada Bucureşti - Ploieşti. De pe urma rezilierii, Dorin Umbrărescu, Dan Besciu şi Costel Căşuneanu au încasat 24 de milioane de euro în plus. Şi asta pentru că aşa prevedea contractul negociat cu statul: suma plătită la încheierea contractului trebuia indexată cu inflaţia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M