Memoriul trimis de preşedintele Traian Băsescu procurorului general îi aparţine lui Paszkany Arpad, urmărit penal în dosarul "Gazeta". Confirmarea a venit chiar din partea şefului statului. Traian Băsescu a precizat, însă, că nu cunoştea problemele în care este implicat Paszkany şi a aflat ulterior că memoriul, pe care el l-a primit pe e-mail, se afla pe mai multe site-uri.
Traian Băsescu preciza, marţi, că în cazul acestui memoriu a pus o rezoluţie prin care îi cere procurorului general Laura Codruţa Kovesi să-l analizeze şi să dea o soluţie legală. O zi mai târziu, Traian Băsescu a explicat: "Memoriul este de la Cluj, de la un om de afaceri. Cred că aşa se numeşte (Paszkany Arpad - n.r.). Dar va trebui să recunosc că nu am ştiut că era pe toate site-urile. Am crezut că l-am primit eu pe mail, personal. Este greu să ştii toate lucrurile legate de "Gazeta". Citindu-l, nu ai nicio stare de confort, pentru că nu poţi să pleci de la premisa că neapărat ţi-a scris minciuni".
Conform jurnaliştilor de la Gândul, Paszkany îi spune şefului statului, în acest memoriu, că preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a favorizat o firmă într-o licitaţie pentru ridicarea unui mall. Pe numele lui Paszkany, patronul echipei de fotbal CFR Cluj, s-a dispus începerea urmării penale pentru instigare la şantaj şi sprijinire de grup infracţional organizat.
Memoriul era de la Paszkany Arpad, confirmă Traian Băsescu
PUBLICAT
Miercuri, 7 Martie 2007 22:06
ACTUALIZAT
Miercuri, 7 Martie 2007 22:06
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ACTUAL







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M