Foto: panoramio.com

Coordonatorul proiectului, Sorin Grigore, a declarat că va fi colectată hârtie reciclabilă şi vor fi achiziţionaţi puieţi care vor fi plantaţi într-o zonă din judeţ unde deja a fost începută o astfel de acţiune în primăvara acestui an.

Două echipe de voluntari vor evalua situaţia celor 1.924 de arbori plantaţi în primăvară, care vor fi pregătiţi pentru sezonul de iarnă.

În primăvară, în cadrul programului “Hârtie pentru pădure!” au fost colectate, cu sprijinul elevilor, 1.150 de kilograme de hârtie reciclabilă, iar din fondurile obţinute au fost achiziţionaţi puieţi care au fost plantaţi la Pantelimon, Capidava şi Băneasa.

Reprezentanţii Oceanic Club Constanţa spun că judeţul Constanţa este cel mai deşertic judeţ al României şi necesită o extindere a fondului forestier.