"Pentru mine este
important nu numai preţul avionului, ci şi costurile de exploatare pe
întreaga durată de folosire, cam 30 de ani, şi, de
asemenea, modul cum un contract de acest tip are influenţă benefică
asupra economiei naţionale. Sper ca în 10 zile să prezentăm Guvernului
spre aprobare procedura de achiziţionare, care noi am dori să fie una
de dialog competitiv între producători", a declarat ministrul Apărării, marţi la Iaşi.
Meleşcanu a precizat că cele 48 de avioane vor costa peste patru
miliarde euro, fonduri ce vor putea fi asigurate din surse
extrabugetare, respectiv credite bancare, dacă Guvernul va aproba acest
lucru.
"Suntem deschişi consorţiilor de bănci naţionale, bănci din străinătate
sau instituţii finanţatoare, eventual în state ai căror producători au
câştigat licitaţia, acesta fiind un element care se ia în calcul în
cadrul unui astfel de program strategic", a mai spus Teodor Meleşcanu.
Potrivit ministrului, tipurile de avioane care răspund necesităţilor
flotei aeriene a României sunt F-16, Eurofighter, Gripen, F-18 şi
Raffale.
Teodor Meleşcanu a mai spus că procedurile de înzestrare a Armatei se desfăşoară prin şase programe strategice.
Pe de altă parte, Meleşcanu a spus că va merge "cu plăcere" la Comisia
de Apărare a Senatului, după ce şeful acestei comisii, Cristian
Diaconescu, a anunţat, săptămâna trecută, că îl va invita pe ministru
la audieri pentru explicaţii legate de procedura de achiziţionare a
avioanelor.












Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

