Siria. Orașul Daraa. Martie 2011. Câțiva copii au curaj să strige libertate într-unul dintre cele mai controlate state ale lumii. Așa a început calvarul. Daraa, orășelul comercial cu 18.000 de locuitori s-a transformat încet, încet într-un oraș fantomă, pe străzile căruia curg râuri de sânge. Sute de oameni au murit și mii sunt dați dispăruți.
"Au ieşit pe strada și au început să scrie pe pereții școlii - Jos Guvernul", a spus sirianul Jalal Murad, stabilit în România.
Copiii care au avut curaj să se opună regimului condus de Bassar al Assad au avut parte de un tratament greu de imaginat. Li s-au scos unghiile, au fost bătuți crunt și amenințați cu moartea. Unii dintre ei nu aveau mai mult de 13 ani.
Mii de oameni au coborât pe străzile din Daraa strigând jos guvernul. Au atacat statuia tatălui lui Bassar al Assad și au distrus alte însemne ale guvernului. Ușor, ușor, opozanții au ocupat piața moscheei. Din păcate, și numărul forțelor de ordine care trăgeau în protestatari era tot mai mare cu fiecare minut. Se trăgea din toate direcțiile. Sute de morți și mii de răniți.
"Persoanele care au fost torturate sunt mai hotărâte decât erau înainte, pentru că avem credinţă. De fiecare dată când văd ceva groaznic, convingerile mele devin mai puternice, că oricare ar fi preţul putem scăpa. Nu mai putem continua cu acest regim, care de fapt nici nu este un regim, este o bandă", a ecplicat Omar, un activist.
Jalal Murad privea la televizor tot acest coșmar. Frații săi care își strigau libertatea în stradă erau secerați la pământ unul câte unul ca într-un joc de domino. Nimeni nu le sare în ajutor. Răniții sunt tratați pe stradă sau în moschei. Le e frică să ajungă la spital. Nu puțini sunt cei care au fost impușcați în ambulanțe sau direct pe patul de spital.
"Când am văzut aşa nu mi-a venit să cred, a început şi la noi în oraş. Am luat telefonul şi i-am sunat pe părinţi. Ce se întâmplă? Au zis că nu e nimic. Am spus: spuneţi adevărul. Au spus că plouă foarte tare", a povestit Jalal.
Și așa era. Părinții lui spuneau adevărul. Ploua. Dar nu cu picături de ploaie, ci cu gloanețe adevărate și grenade. Martorii povestesc despre abuzuri teribile. În timp ce tinerii protestatari opuneau rezistență cu bâte și pietre, armata trăgea fără milă cu arme cu lunetă. Susținătorii regimului nu țin cont de vârsta victimelor lor. Sute de copii au fost omorâți de la începutul violențelor din martie şi până azi.
Dar armata a jurat să lupte pentru președinte și pentru regim, nu pentru oameni.
"Este groaznic pentru că ești singur, nu te poti apăra, oameni salbatici te controlează și stai cu teamă că o să te omoare. Mi-am spus tot timpul că trebuie să fiu puternic, că nu trebuie să le arăt că îmi e frică. Dacă le arăţi că îţi este frică, te controlează",n a explicat Omar.
Imaginile de mai jos au fost filmate în Hama. Apărătorii drepturilor omului spun că acestea definesc cel mai bine modul în care sunt tratați cei care nu doresc să se supună.
"Peste tot sunt dovezi evidente că se perpetuează crime împotriva umanităţii: crime, tortură, detenţie nejustificată, toate acestea se petrec inclusiv cu copiii, iar comunitatea internaţională nu face suficient pentru a opri ceea ce se petrece în ţară. Câţi oameni morţi trebuie să mai vadă lumea?", a declarat Mils Simons, reprezentant Amnesty International.
Iar cei care arată aceste imagini lumii își riscă serios viața pentru asta. Dacă sunt prinși ar putea fi torturați sau omorâți. Siria este o țară care și-a închis granițele. Nimeni nu intră și nimeni nu iese. Cu atât mai puțin reprezentanții mass media. Pentru a-și striga disperarea, activiștii au inventat tot felul de metode. Lipesc camera video minuscule pe mașini sau și le cos pe haine. Imaginile filmate ajung apoi pe site-urile de socializare, facebook sau tweeter de unde sunt preluate de agențiile de știri sau de televiziunile internaționale.
Oameni simpli faţă în faţă cu armata, cu forţele de securitate, cu armele. Cum au rezistat? Este vorba de curaj, de speranţă,
despre un obiectiv: o zi de mâine mai bună. Şi-au dezvoltat tehnici. Şi-au transformat telefoanele mobile în camere video, postează filmele şi pozele pe internet şi astfel devin mai puternici.
Jalal tot de pe Facebook primește informații despre familia lui rămasă în Siria. Așa a aflat că verii lui au fost arestați. De câteva săptămâni nimeni nu știe nimic de ei. Deși pare paradoxal, activiștii spun că în Siria e mai bine să mori decât să fii încarcerat. Tratamentele aplicate în închisori sunt crunte.
Tortura în închisorile din Siria este ceva obişnuit. A fost o decizie luată din prima zi pentru a opri mişcările împotriva regimului. Au fost folosite numeroase tehnici şi abordări pentru acest lucru. Smulgerea unghiilor de la degete, urinarea peste protestatari, umilirea lor, astfel încât să îi reducă la tăcere şi să îi facă să le fie frică. Siria are tradiţie în ceea ce priveşte tortura şi cel puţin opt ani de practică.
Departe de Siria, Jalal extrem de îngândurat după ultimele știri de la televizor încearcă să afle dacă familia lui este sănătoasă.
"Am întrebat cum e acolo şi nu poate, zice că plouă tare, adică e mult freamăt, cu tancuri, cu arme şi din cauza asta nu pot ieşi afară şi nici nu pot vorbi. Ei zic bine, altceva nu poate zice la telefon dacă zice că nu e bine vin şi îi iau de acasă", a povestit Jalal.
"Cred că ai observat că mi se rupe inima din cauza asta, dar nu am ce să fac, nu am altă soluție", a mai spus el.
În situația lui sunt sute de sirieni care s-au stabilit în România acum mulți ani și care nu pot fi alături de familiile lor. Revoltați își strigă disperarea.
Bashar conduce Siria de 11 ani, de când a preluat puterea de la tatăl lui Haffes al-Assad, care a condus cu o mână de fier timp de 3 decenii. Intelectual autentic, Bashar a terminat facultatea de medicină la Londra, iar poporul sirian își pusese speranțele că el va fi cel care va reforma statul autoritar. Inclusiv partenerii internaționali făceau în urmă cu câțiva ani declarații pro Assad pe care îl considerau un reformist.
Poporul sirian nu a simțit nicicum aceste reforme. În Siria a continuat să domine teroarea. Protestatarii ar trebui să fie liberi să strige căderea regimului. Teoretic, mai ales că executivul sirian a declarat că a pus capăt operațiunilor polițienești și militare și continuă să spună că nu ia măsuri împotriva demonstranților pașnici.
"Sentimentul pe care îl am de fiecare dată când cântăm si suntem ţintiţi de gloanţe este că începem să câştigăm victoria, că facem într-adevar ceva, că vocile noastre provoacă acest cutremur", a mai spus Omar.
Președintele SUA și cel al Rusiei au reacționat recent la ceea ce se întâmplă în Siria. Din martie și până acum însă mii de oameni și-au pierdut viața și continuă să o facă. Rapoartele oficiale ale Națiunilor Unite citate de Reuters arată că 2.600 de personae și-au pierdut viața în confruntările dintre forțele guvernamentale și opozanții regimului Bassar al-Assad. Activiștii spun însă că numărul de morți ar fi mult mai mare.
Pe 2 septembrie, Uniunea Europeana a decis să impună sancțiuni împotriva exporturilor petroliere siriene, afirmând că președintele Bashar al-Assad își omoară proprii cetățeni. În ciuda intervențiilor externe, la Damasc mii de susținători ai sistemului încă îl ovaționează pe Bashar al Assad.
În orașele din jur însă opozanții mor pe capete. Mișcările de stradă din Siria amintesc și de România. După mai bine de 40 de ani de comunism în iarna lui 89 românii își cereau de asemenea libertatea în stradă.
"Şi în România a fost un proces cu specificităţi într-un proces mai mare, procesul mai mare era căderea comunismului şi acum este căderea dictaturilor. Orice conducere mai mult de zece ani duce la dictatură. De Gaddafi am spus că o să facă prăpăd şi a făcut şi face în continuare, dar până la urmă se va rezolva", a explicat Mioara Roman, specialist în lumea arabă.
Protestele din lumea arabă sunt denumite generic – primăvara arabă. Mișcările au început în Egipt și Libia și continuă în Siria, o țară de 22 de milioane de locuitori dintre care 14 la sută trăiesc în sărăcie, iar 22 la sută nu au un loc de muncă. Șomajul îi afectrează în special pe cei tineri. Primăvara siriană durează în mod evident mai mult decât cea egipteană sau libiană. Potrivit specialiștilor în lumea arabă numai intervenția internațională ar putea pune capăt atrocităților. Când va veni acest ajutor rămâne însă de văzut. De ce nu a intervenit nimeni până acum este o altă întrebare la care sirienii așteaptă un răspuns.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M