Copilăria i-a fost împărţită la fel ca şi adolescenţa, între două anotimpuri şi între două locuri. Vara– legată de un copac, iarna- priponită în grajd, respirând laolalată cu animalele.
O inimă artificială de mamă, un tată de împrumut, o viaţă cât o durerea de cap de după beţie. Adică un destin frânt între nişte frânghii prinse cu mâinile de copac. Cei care ar fi trebuit să-i aline suferinţa îşi leagă copilul pentru că e violent. Cum altfel ar putea fi un om, în secolul 21, legat cu frânghiile de un copac? Tânăra are paralizie cerebrală. E blestemată, aşadar, de 2 ori, într-o lume în care nu poate distinge culorile şi nu poate face diferenţa dintre noapte şi zi.
După ce cazul a fost prezentat în exclusivitate de Realitatea TV, autorităţile au decis, neiertat de târziu, s-o interneze temporar într-un centru special.
Fata e bolnavă dintotdeauna. Nu vorbeşte şi nu poate mânca singură. Banii pe care îi primeşte de la Stat ca alocaţie lunară de hrană sunt puţini, aproape 300 de lei. Asistentul personal, plătit de Primăria Puieşti cu 350 de lei pe lună pentru a avea grijă de ea este Doina. Cea care ar trebui sa-i fie, înainte de toate, mamă. Prinsă într-o lume bahică, femeia îşi tratează propriul copil ca pe un animal de curte care scapă, uneori, accidental, în casă. Pe fată, am găsit-o legată cu o frânghie de un par.
Legatul fetei de par nu este o întâmplare ci o obişnuinţă. Şi faptul că primarul a văzut şi a tăcut pare un lucru atipic pentru o lume normala. Nu şi pentru lumea îngustă, legată la mâini şi la ochi dintr-o Românie ireală. Singurii care vorbesc deschis despre drama care se petrece într-o curte din satul Mocani sunt localnicii. Nici ei, însă, toţi.
Asistenta socială ştia că mama fetei e trează rar. Dar problemele cu băutura ale femeii care a născut, dar nu se poate numi mamă, n-au fost un impediment pentru a primi de la Stat, funcţia de asistent personal. În consecinţă, nu a anuţat Direcţia de Protecţie Socială Vaslui.
Actriţa Manuela Hărăbor, mama unui copil cu nevoi speciale, a spus că niciodată nu a vrut să-şi ducă copilul la un centru special. "E de datoria fiecăruia dintre noi, dacă ne numim oameni, să creştem bucăţica asta din noi, să-l iubim indiferent cum se naşte. Un copil nu e rebut", a spus Manuela Hărăbor.
Manuela Hărăbor nu crede, totuşi, că hotărârea de a duce fata la un centru social, este cea mai bună soluţie: "Nici soluţia asta, ca această fată la 23-24 de ani să meargă într-o instituţie, va fi o nouă dramă. Această fată se va lovi de teama unui loc nou".
De vină, probabil, e întregul sistem. Familia fetei trăieşte dintr-un ajutor social de 500 şi nu a avut niciodată posibilitatea de a o duce la recuperare.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M