Tichileşti. Este frig. Oamenii din Tichileşti spun că aici este frig tot timpul... Parcă pentru a fixa şi mai bine senzaţia de frig, istoria a desemnat acest loc şi ca spaţiu concentraţional pentru cei mai tineri infractori...
Am venit aici pentru a cunoaşte câţiva dintre cei mai tineri criminali ai României... După lege, până la 18 ani, oamenii sunt consideraţi minori, iar până la 21, tineri. Iar legiuitorul a ţinut cont de acest lucru, pedepsele prevăzute pentru ei fiind, în general, pe jumătatea celor date infractorilor maturi.
Chiar dacă se presupune că minorii sunt mai lipsiţi de energiile şi motivaţiile răufăcătorilor adulţi, aici descoperi că lucrurile nu stau deloc aşa...
"Avem copii cu omor deosebit de grav, cu lovituri cauzatoare de moarte toate tipurile", declarat Jenie-Gianina Crăciun.
Este ora mesei. Totodată, e şi singurul prilej cu care adolescenţii de aici se pot întâlni în grupuri mari. Indiferent de felul de mâncare, nu se foloseşte decât un singur tacâm: lingura. Iar acestea se repartizează sub o atentă supraveghere şi sunt recuperate cu atenţie la sfârşit.
Supraveghetorii au alcătuit o mini-colecţie cu arme rudimentare, manufacturate în secret de către cei cazaţi aici. Exponatele arată că uneltele care înţeapă sau taie sunt la mare preţ. Printre adolescenţii penitenciarului, forţa sau armele de acest fel pot dicta supremaţia.
La vârsta la care majoritatea se pregăteşte de bacalaureat ori îşi face planuri pentru facultate, tinerii de la Tichileşti au deja conştiinţa încărcată cu fapte al căror enunţ numai te face să te îndoieşti de posibilitatea unei reeducări eficiente.
"Dacă cunoşti persoana şi o şti în evoluţia ei din anii petrecuţi aici, dar şi informaţii din familia lui, poţi să şti dacă regretă sau nu. Plus că sunt destul de mulţi colegi care au diferite specializări. Psiholog, asistent social, preot. Ori, toţi, lucrând împreună, nu cred că ne putem înşela. Într-un fel sau altul, răbufneşte deţinutul. Spune cuiva. Atunci îţi dai seama dacă regretă sau nu. Dacă merge pe culoarul acela sau este doar declarativ. Sunt mulţi care aparent nu au probleme disciplinare. Dar ştiu să manipuleze lucrurile ca să iasă bine. Noi îi ştim şi pe aceia", a spus directoarea Penitenciarului.
Destinele celor care trec pe aici, pleacă din acest loc, când le vine sorocul, îngreunate şi de poveşti cutremurătoare care au marcat locul. Un tulburător folclor păstrează vii grozăvii ce pun în umbră cele mai lugubre scenarii.
"Pedeapsa era cam mare. În decursul interviurilor a declarat că este arestat pentru viol. Am văzut că fapta era destul de urâtă: violul se produsese asupra bunicii paterne. În timp, a justificat fapta lui prin faptul că, tatăl lui, şi-a omorât soţia – deci mama deţinutului pe care îl aveam noi aici, când subiectul nostru avea şapte ani. Tatăl deţinutului a mers în puşcărie şi, înaite de a se întoarce, când deţinutul nostru era adolescent, subiectul nostru a comis acest viol. Şi mi-a spus că, de fapt, el vrut să o omoare. A zis că da, crede că a vrut să-l pedepsească pe tatăl lui", a declarat Şiţa Popa, psihologul penitenciarului.
Dacă se poate spune aşa, este bine pentru societate că o minte care pune la cale aşa ceva este o raritate, chiar şi aici. Personalul ne spune că majoritatea adolescenţilor ajunşi aici cu pedepse grele are motivaţii care ţin mai mult de spaimă, teribilism sau pur şi simplu,de reacţii disproporţionate în cadrul încăierărilor ce ţin de adrenalină tinereţii. Pe de altă parte, discuţiile cu tinerii închişi aici pentru crimă, au un numitor comun: de vină e anturajul, ori băutura, ori cel ucis. Cum s-ar spune, de vină, dacă nu e altceva, este altcineva...
"V-am mai spus: dacă nu dădeam eu, dădea el. Eram faţă-n faţă. Avea şi cuţit... Puteam să fiu eu în locul lui", a povestit Gelu Alexa, condamnat pentru tentativă de omor.
Adolescenţa lui Gelu s-a terminat la 17 ani, când solidaritatea de cartier l-a făcut să creadă că este un scop suprem. Puţin a lipsit ca să-ţi înceapă viaţa cu o crimă pe conştiinţă.
"Am săvârşit o faptă, tentativă de omor, întrun anturaj prost, la o bătaie în cartier. Ştiam că în seara aia o să iasă ceva. O bătaie în cartier. Am vorbit la telefon, ne-am înjurat mai întâi, iar după, ne-am găsit în cartier. Şi ne-am certat şi ne-am luat la bătaie. I-am dat câteva lovituri de cuţit", a declarat Gelu Alexa, condamnat pentru tentativă de omor.
Întâlnindu-i pe aceşti rătăciţi, nu poţi să nu te înfiori când afli că viaţa poate fi o miză pentru cauze atât de derizorii... Alţii, dintre cei de aici au ajuns trecând pragul dintre infracţiuni pe nesimţite. A plecat să fure fier din combinatul dezafectat de la marginea Brăilei. Aşa a ajuns criminal. Avea 15 ani. A luat 14 ani pedeapsă. O crimă cuantificată de justiţie aproape cât toată viaţa lui...
"După ce l-am lovit cu cheia-n cap, a luat-o la fugă. Şi fugea şi ţipa. Şi a fugit după el, l-a prins şi a început să-l înţep cu cuţitul. Prima oară n-a vrut, s-a zbătut şi a început să-i dea cu cuţitul. I-a dat 36 de lovituri de cuţit şi a 37-a i-a dat-o în plămâni. Şi a murit. A ajuns celălalt lângă noi, cică, sunteţi conştiențţi că picăm toţi la puşcărie? Auzisem cuvântul puşcărie, dar nu ştiam ce-i aia. L-am băgat într-o canalizare de opt metri adâncime. Era un metru de nămol şi restul apă cu sodă caustică", a mărturisit Ionuţ Hristian, condamnat la omor.
Fapta lor a fost descoperită după o vreme. Cât despre pedepsa dată minorului, aproape cât toată viaţa lui, se pare că contat mult că a participat şi la ascunderea cadavrului.
Pe un intrus din viaţa normală îl va surprinde insistenţa cu care, deşi tineri, cei de la Tichileşti, denumesc loviturile mortale de cuţit "înţepături”. Aproape ca pe un diminutiv. Probabil din nevoia subconştientă de a-şi micşora vina, măcar faţă de sine…
Majoritatea criminalilor ajunşi aici invocă influenţa nefastă a anturajului. Dacă ei regretă sincer fapta sau numai se prefac, acum nu prea contează. Este totuşi de remarcat că absolut toţi semnalează că prieteniile pe care le credeau "beton", cum se spune, se dovedesc, aici, iluzii. La penitenciar, nu-i caută decât familia...
Însă lucrurile se pot încurca şi mai rău. O banală încăierare adolescentină, la ţară, poate însemna cu sânge un sat în care toată lumea se cunoaşte...
"Când l-am văzut, noi am fugit după el. Eu fiind mai mult băut ca prietenul meu, ce i-am zis: lasă că dau eu. Am băgat cuţitul, şi l-am băgat în mână. Îl băteam, a căzut jos şi am început să-l luăm la picioare. Şi eu şi prietenul meu. În timpul ăsta, a văzut taică-su, din curte. În timpul ăsta, eu, de frică, am văzut că s-a apropiat şi taică-su, ţipa: băi, lăsaţi-l în pace! Staţi cuminţi, vedeţi-vă de treaba voastră! În timpul ăsta, când s-a apropiat de noi, am dat şi în taică-su. Două cuţite. În burtă. Ambele părţi", a povestit Antonel Ionuţ Bardaş, condamnat pentru omor.
Pătrunzând în această lume, cu pragul pătat cu sânge, nu poţi să nu-ţi dai seama că, deşi pedepsele pentru minori sunt înjumătăţite, o mare povară, nerostită, rămâne afară, să apese pe umerii părinţilor. În cazul său, părinţii sunt vecini cu familia victimei.
Există şi nenoroc. La Brăila, doi adolescenţi, prieteni, se întorceau "de la fete2. Băuseră şi câteva beri… Cine spune că nu-i înţelege, minte… Un om al străzii, le-a ţinut calea…
"Am ocolit zona, că seara se fac anturaje. Ies scandaluri, bătăi… Un om al străzii, cunoscut în cartier, că fura, tâlhărea, lua banii la copii, dar noi nu ne-am întâlnit cu el… A vrut să sară la noi, să ne tâlhărească. A vrut să-mi dea în cap cu o bordură. Şi ne-am încăierat acolo, ne-am bătut… După aia, am luat-o la fugă spre casă. El s-a ţinut după noi. M-am oprit eu, am rupt o creangă din copac, că el avea o piatră în mână… L-am lovit cu acea creangă şi am început iară să-l batem… A căzut jos. Noi am plecat, el a rămas acolo, în stradă", au declarat Sergiu Chiriac şi Victor Damaschin, condamnaţi pentru omor.
Există, e adevărat, o doză de ipocrizie a societăţii, care nu îşi obligă membrii să urmeze un curs de gestionare a conflictelor, dar pedepseşte participanțţii la cele cu urmări. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că, în prezent, nu putem să asculta decât punctul de vedere al unora. Celorlalţi, popa, le-a cântat prohodul...
Părintele de la penitenciarul Tichileşti, are o grea misiune. Dacă alţi preoţi mai participă şi la bucuriile vieţii,: căsătorii, botezuri, aici el este depozitar exclusiv al faptelor cele mai rele provenite din viaţa încă fragedă...
Pe de o parte, cei care au, aici, un omor pe conştiinţă, urmează să trăiască o viaţă întreagă aşa. Pe de altă parte, aceştia au săvârşit una dintre cele mai cumplite fapte, condamnate de preceptele biblice...
"Ştim că Mântuitorul iartă orice păcat. Şi dacă Dumnezeu ne iartă, ne va ierta şi societatea", a declarat Sorin Pleşca, preot capelan.
Deşi biserica susţine că orice păcat poate fi iertat, justiţia spune că după ispăşirea pedepsei, criminalul este liber, societatea este însă reticentă. Educatorii penitenciarului susţin că, totuşi, un mecanism misterios, îi responsabilizează evident mai mult pe cei cu cele mai grave fapte.
"Paradoxal, eu ca profesor, sau educator, am lucrat mai bine cu cei care au făcut crime. Nu aş putea să spun de ce. Erau mai serioşi, mai responsabili. Un fost elev, de care mă simţeam apropiat de el, a venit momentul liberării. Nu avea familie, nu avea pe nimeni. A mers în poartă şi aştepta la poartă. Acolo a spus că el vrea înapoi. Eram diriginte la clasa aia. Şi acuma când mi-aduc aminte, mi se face pielea de găină", a declarat Sarafolean Coman, educator.
Conducerea penitenciarului susţine că, în ceea ce priveşte pe cei care ajung aici, pentru crimă, lumea ar trebui să stea liniştită. Măcar în privinţa viitorului. Se pare că o conştiinţă încărcată cu o viaţă, încă de la începuturi, ieşită de aici, nu mai prezintă niciun pericol. Statisticile arată că micii criminali, nu recidivează, după ispăşirea pedepsei. La această îndreptare se crede că un mare rol îl joacă şi familiile copiilor criminali. Acolo stă adevărata şansă a societăţii. Părinţii tinerilor asasini, atunci când ei sunt eliberaţi sunt încă destul de în putere pentru a-i mai ajuta pe aceştia să o ia de la capăt. Adevăratele probleme apar la cei pe care nu-i mai aşteaptă nimeni. Mai ales dacă nu mai erau "tineri", după definiţia legii.
"Un criminal, care în urmă cu 25 de ani, întrun moment de rătăcire, la un pahar, şi-a înjunghiat vecinul. Asta înseamnă înainte de revoluţie. Pierduse orice contact cu lumea din afară, era speriat de faptul că se duce într-un Galaţi care-şi schimbase complet înfăţişarea. Nu cunoştea banul, nu avea unde să se ducă. Nu avea posibilităţi de angajare. Avea, totuşi 50 de ani. Făcuse crima când era tânăr, iată", a povestit Jnie-Gianina Crăciun, directorul Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti.
La Tichileşti, graniţa dintre viaţă şi moarte este presărată cu poveştile unor copii bezmetici şi cu sângele victimelor lor. Asta, ziua deoarece, noaptea, de multe ori, pe aici bântuie stafii...
"Visez. Victima. Că mă omoară... Am sărit din somn, am ţipat", povesteşte un deţinut.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M