EXTERN »
Medvedev ar obţine circa 80% din voturi la alegerile din 2 martie, potrivit unui sondaj
Potrivit sondajului, majoritatea alegătorilor consideră că scrutinul de la 2 martie este deja decis şi că Medvedev va conduce sub influenţa lui Putin, care se va retrage din funcţie în luna mai. Prin excluderea celor care nu votează, sondajul Levada atestă că Medvedev are circa 70% avans în comparaţie următorul candidat.
În comparaţie cu un alt sondaj Levada efectuat în luna ianuarie, Medvedev a pierdut 2%, dar îl devansează în continuare pe candidatul Partidului Comunist, Ghenadi Ziuganov, a cărui susţinere a crescut de la 1,5% până la 10,5%. Liderul LDPR, Vladimir Jirinovski, se plasează pe locul trei cu 9%, iar Andrei Bogdanov din Partidul Democratic se află pe locul patru, cu doar 0,1%.
Potrivit sondajului, 63% din alegători se aşteaptă ca Medvedev să conducă sub controlul lui Putin şi al anturajului acestuia. Doar 19% consideră că el va acţiona independent.
O majoritate amplă consideră că nu va fi o competiţie reală între candidaţi la 2 martie, 54% fiind siguri că autorităţile au decis deja rezultatul alegerilor.
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.600 de persoane, în 46 de regiuni, în perioada 8-11 februarie.
foto: Wikipedia
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

