Din cei 11 bebeluşi răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti doar cinci au supravieţuit.
"Nu ştiam ce o să gasesc, eu speram să nu gasesc ce am găsit, adica să nu fie un incendiu sau o problemă cu multe victime şi prima vedere pe care am avut-o în saloanele de unde au fost scoşi copiii şi duşi de la salonul unde a fost incendiul. Au fost echipe care încercau să intubeze un copil care era în stop cardiac, alţii care resuscitau un copil", a spus Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Medicul mărturiseşte că niciunuia dintre cei aflaţi acolo nu i-a fost uşor.
"Acolo nu mai exista ca ala este asistent medical, ala este medic. fiecare isi facea treaba lui, fiecare colaborau impreuna 08.20.13 era normal ca erau socati si indreptati spre a salva a cator mai multi dintre copiii care sunt în faţa lor. M-am intors de la incendiu la ora 01.00 dimineata, dacă îmi aduc aminte bine. Domnul ministru era încă în minister şi monitoriza dacă este nevoie de a interveni să rezolve vreo problemă. Şi atunci i-am zis nu cred că vreunul dintre copii o să supravieţuiască", a completat Arafat.
Ambulanţele cu cei opt copii scoşi din salon au fost trimise la Spitalul Grigore Alexandrescu.
"A fost pentru spitalul nostru un şoc foarte mare pentru ca numărul mare de pacienţi care soseau şi amplitudinea operaţiunilor care trebuie efectuate asupra lor a necesitat un mare număr de cadre medicale, medici, asistente, brancardier", a declarat Florin Rusu, şef secţie ATI.
"Erau mici, erau si proaspăt născuţi în afară de asta erau prematuri, erau născuti de o zi, practic, unii chiar in ziua respectivă", a spus Raluca Alexandru, medic chirurgie plastică.
O lună şi jumătate, cadrele medicale de la Grigore Alexandrescu i-au îngrijit pe cei cinci copii care au supravieţuit. Şi acum, când îi văd că vin la control, pentru medici şi asistente este o mare bucurie, dar şi o mare mulţumire.
Sunt atât de schimbaţi, au crescut, nu mai sunt bebeluşii pe care îi aveam noi, sunt schimbaţi total, aproape ca nu mai zici că sunt cei care au fost atunci la noi. Sunt mari practic. Au un an. Deja încep să meargă, să vorbească", a povestit Raluca Alexandru, medic chirurgie plastică.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M