Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Medicii legişti confirmă: Constantin Spak, viitorul socru al Andreei Antonescu, s-a sinucis

Constantin Spak s-a sinucis. Este concluzia trasă de anchetatori, după rezultatul necropsiei. Omul de afaceri a fost găsit mort sâmbătă seara la ferma sa din localitatea Valea Mare, judeţul Olt.

În urma necropsiei, oamenii legii spun că omul de afaceri de afaceri Constatin Spak s-a sinucis
În urma necropsiei, oamenii legii spun că omul de afaceri de afaceri Constatin Spak s-a sinucis / FOTO: REALITATEA TV

Medicii legişti au confirmat că omul de afaceri Constantin Spak s-a sinucis, înjunghiindu-se de trei ori cu un cuţit în inimă, una dintre lovituri fiindu-i fatală. Gestul lui Constantin Spak i-a şocat pe vecini.

"Noi ieri am stat de vorbă cu el. Am stat de vorbă vreo trei ore . Da, părea foarte supărat. Nu cred că (s-a sinucis n.r.) din cauza banilor", a povestit un vecin.

Avocatul familiei a făcut o declaraţie publică în numele acesteia prin care exclude ipoteza că omul de afaceri s-ar fi sinucis din cauza problemelor financiare. Familia lui Constantin Spak pune totul pe seama bolii de care acesta suferea.

"Evenimentul s-a produs pe fondul unei depresii puternice post operatorii. S-a vehiculat ideea unui nodul de natură canceroasă situaţie care l-a făcut să intre în panică. Vizavi de problemele financiare pot să vă spun şi afirm cu toată responsabilitatea că sunt pure invenţii", a declarat avocatul Cristache Stăncioiu.

Poliţie, prieteni şi rude ale bărbatului, cu toţii s-au adunat aseară la locuinţa acestuia.

"Din primele verificări s-a stabilit că persoana decedată şi-a aplicat 3 lovituri de cuţit în zona inimii", a declarat comisarul-şef Elena Tică, purtător de cuvânt IPJ Olt.

Constantin Spak suferea de o boală gravă şi fusese supus anul trecut unui transplant de ficat. În vârstă de 60 de ani şi cu o avere estimată de revista Capital la 80 milioane de euro, Spak avea două fabrici de mezeluri în judeţul Olt, în localităţile Potcoava şi Valea Mare.

Omul de afaceri avea doi băieţi. Cel mai mic dintre ei are o relaţie cu fosta membră a trupei Andre, Andreea Antonescu, cu care urmează să aibă un copil.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro