Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Medicii de familie nu semnează contractul cadru dacă nu va fi modificat

Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul cadru nici la 1 iunie, dacă reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu vor ţine cont de propunerile de modificare a acestuia, a declarat, luni, dr. Rodica Tănăsescu.

Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul cadru, dacă acesta nu va fi modificat
Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul cadru, dacă acesta nu va fi modificat / FOTO: ghidcabinet.ro

Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, a precizat că, până în momentul de faţă, între medicii de familie şi reprezentanţii CNAS au existat decât discuţii formale, la care nu s-a stabilit nimic concret.

"Dacă noile contracte nu vor fi modificate, ne menţinem poziţia. Nu semnăm.Totuşi, mai e ceva timp până la 1 iunie, deci nu este totul pierdut", a adăugat dr. Tănăsescu.

Medicii de familie se plâng că sumele alocate pentru 2011 sunt insuficiente şi că, dacă ar accepta noile prevederi, şi-ar semna practic falimentul cabinetelor.

"Refuzăm categoric să semnăm un contract care distruge medicina de familie, ne forţează să devenim funcţionari şi ne aruncă în imposibilitatea de a ne mai trata pacienţii. Ori ni se asigură un venit decent, ori ne lipsim de acest contract. În contradicţie cu mai multe protocoale deja semnate, reprezentanţii noştri nu au fost consultaţi pentru niciunul dintre actele normative privind asistenţa medicală primară", a spus preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă.

Medicii de familie sunt nemulţumiţi şi de faptul că ar urma să plătească din propriul buzunar informatizarea cabinetelor, dar şi de prevederile privind munca în centrele de permanenţă.

De cealaltă parte, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a declarat că medicii de familie au apelat la şantaj pentru a obţine creştere a fondurilor cu 30%.

Contractul cadru trebuia să intre în vigoare la 1 aprilie, însă Guvernul a decis amânarea sa până la 1 iunie.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro