Operaţia a durat 6 ore şi jumătate. Medicii i-au scos femeii vezica, dar şi aparatul genital, la care se extinsese tumora. Robotul Da Vinci oferă medicilor o vedere tridimensională a spaţiului în care se operează, iar pierderile de sânge sunt minime.
"Datorită robotului disecţia, hemostaza şi suturile pe care am fost obligati să le facem sunt de cea mai mare precizie la ora actuală, nu se pot face cu mâna liberă suturi de asemenea delicateţe ca şi cu ajutorul robotului", a declarat Ioan Coman, şef Secţia de Urologie a Spitalului Municipal.
Aparatul, cel mai performant robot cu patru braţe din România, a costat două milioane de euro şi a fost cumpărat de Ministerul Sănătăţii din taxa pe viciu, percepută la vânzarea ţigărilor şi băuturilor alcoolice.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M