Pacienţi care îşi aduc medicamentele de acasă şi dorm pe saltele mizerabile. În Spitalul orăşenesc din oraşul Câmpeni, judeţul Alba, pacienţii se plâng de condiţiile pe care trebuie să le suporte pe timpul tratamentului. În cei 20 de ani de la înfiinţare, în spital au fost înlocuite doar centrala termică şi ţigla de pe acoperiş. Unitatea are autorizaţie de funcţionare cu program de confirmare.
"Având acest program de confirmare înseamnă recunoaşterea acestor nereguli, dar sunt nereguli care se pot aduce la nivelul cerinţelor acreditării",a declarat Ileana Văcaru, director adj. ASP Alba.
Spitalul are un stoc minim de medicamente elementare, dar multe altele trebuie aduse de-acasă.
"Problema este acolo unde pacienţii vin de la medici de familie sau alte spitale, centre universitare, cu recomandări de diverse medicamente pe care nu le avem, suntem nevoiţi să le schimbăm tratamentul ori, pacientul trebuie să le cumpere", a explicat Gabriela Miclea, manager Spitalul Orăşenesc Câmpeni.
Spitalul orăşenesc din Câmpeni are 150 de paturi. Aici sunt trataţi în medie, 650 de pacienţi în fiecare lună.
Medicamente de acasă pentru tratamentul din spital
PUBLICAT
Joi, 16 August 2007 02:08
ACTUALIZAT
Joi, 16 August 2007 02:08
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M