Poliţia turcă a anunţat că are dovezi care atestă faptul că 19 partide din ultima ediţie a campionatului Turciei au fost trucate, ca mijloace fiind folosite mita şi intimidarea adversarilor.
Probele constau în mai multe înregistrări video care îi arată pe mulţi dintre cei implicaţi, fotbalişti şi oficiali, în timp ce dau sau primesc mită. Potrivit anchetatorilor, unii jucători erau plătiţi şi ameninţaţi să evolueze prost sau să se dea loviţi la meciurile cu Fenerbahce.
Preşedintele, vicepreşedintele şi alţi doi oficiali de la Fener au fost arestaţi duminică în cadrul unei operaţiuni în care au mai fost reţinute alte câteva zeci de persoane implicate în acest scandal. Operaţiunea a fost rezultatul a trei luni de anchetă, iar totul s-ar putea sfârşi foarte rău pentru cei implicaţi. Pe lângă Fenerbahce, ancheta vizează încă cinci cluburi. Potrivit legilor din turcia, cluburile implicate riscă retrogradarea, iar sancţiunile pentru fotbaliştii şi conducătorii care au făcut parte din reţeaua de aranjare a meciurilor pot merge până la excluderea din viaţa sportivă şi închisoare.
Meciuri trucate în Turcia: Poliţia are probe video privind 19 blaturi
Autorităţile turce au furnizat primele informaţii oficiale despre scandalul meciurilor trucate din ediţia trecută a primei ligi, câştigată de Fenerbahce.
Mai mulţi oficiali şi jucători din fotbalul turc, arestaţi pentru corupţie / FOTO: www.ajansspor.com







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M