Meciul Poli Iaşi - Farul nu s-a mai jucat după ce s-a defectat nocturna
Peripeţii la Iaşi înaintea meciului Poli- Farul Constanţa. În timp ce echipele intrau în teren pentru a se da startul jocului, instalaţia de nocturnă a stadionului Emil Alexandrescu a căzut şi întreaga arenă s-a cufundat în beznă.
După ce a aşteptat o jumătate de oră să se remedieze defecţiunea, arbitrul Istvan Kovacs a fluierat sfârşitul întâlnirii.
Becurile instalaţiei de nocturnă s-au reaprins abia la ora 20:34, la numai patru minute după ce arbitrul fluierase finalul jocului.
Formaţia ieşeană a avut probleme cu nocturna şi în urmă cu două etape, când a jucat împotriva Stelei. Atunci, instalaţia de nocturnă s-a oprit în minutul 36, arbitrul Augustus Constantin a dat din nou drumul jocului peste cinci minute.
Preşedintele Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, susţine că arbitrul a greşit atunci când a fluierat finalul jocului şi afirmă că va face memoriu, fiind sigur că echipa moldavă va avea câştig de cauză. "În zilele viitoare vom face un demers la Liga Profesionistă şi vom contesta decizia arbitrilor. Regulamentul ne dă nouă dreptate şi spune că arbitrii trebuiau să aştepte 60 de minute de la începerea partidei. Din păcate, arbitrii au încadrat acest eveniment la teren neregulamentar, iar în acest caz legea prevede că după 30 de minute se termină meciul. Sunt convins că până la urmă meciul va fi reprogramat. Am prezentat regulamentul arbitrilor, dar l-au consultat după decizia de a întrerupe meciul", a spus Boca.
Antrenorul Politehnicii Iaşi, Ionuţ Popa, susţine că instalaţia de nocturnă nu a mai funcţionat deoarece cineva a sabotat-o şi este convins că în spatele acestor lucruri este un rival politic al preşedintelui de onoare al clubului, primarul Gheorghe Nichita. "Sunt foarte supărat pentru că nu mi s-a mai întâmplat niciodată aşa ceva. Şi cu Steaua am păţit la fel şi nu înţeleg de ce nu s-au luat măsuri. Asta înseamnă trădre, batjocură şi lucrătură. Sunt sigur că e lucrătură politică. Înainte de alegerile locale, cineva din alt partid a încercat să îmi ofere o sumă de bani pentru a mă întoarce împotriva primarului Nechita, asta e clar că e lucrătură politică", a spus Popa.
Tehnicianul afirmă că elevii săi sunt extrem de dezamăgiţi: "Jucătorii sunt cu moralul la pământ şi nu cred că cineva vrea să fie antrenor în momentele astea. Tot timpul s-a spus că jucătorii sunt de vină, ba că antrenorul, iată că acum a fost de vină nocturna".
De partea cealaltă, antrenorul Farului, Ion Marin, a precizat că nu este de acord să câştige un meci în astfel de condiţii. "Îmi pare rău că s-a terminat astfel, Farul nu este o echipă care să îşi propună să câştige meciuri fără să joace", a declarat, Ion Marin.
În cazul în care demersul ieşenilor nu va avea succes, partida Poli Iaşi-Farul va fi omologată la masa verde cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeţilor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

