Fără Bogdan Stelea, Unirea Urziceni a câştigat la penalty-uri ultimul amical din Spania. Trupa lui Dan Petrescu a învins cu 7-6 pe Karnten, ultima clasată din campionatul Austriei.

După ce a pierdut cu 2-1 în faţa lui ŢSKA Sofia, Unirea Urziceni a jucat finala mică a patrulaterului organizat de localitatea spaniolă, Pego. Ialomiţenii au avut ca adversar ultima clasată din Austria, FC Karnten. Trupa lui Dan Petrescu a început tare, însă a deschis scorul din penalty de abia în minutul 60.

Reuşita lui Bogdan Stancu putea aduce victoria, dar o neatenţie înlocuitorului lui Stelea, Zakula, a dus partida la penalty-uri. După ce fiecare echipă a marcat de câte cinci ori, Zacula s-a revanşat şi Unirea a câştigat cu 7-6.