În apropiere de Marea Moschee de la Mecca este în construcţie un ceas gigant, de şase ori mai mare decât Big Ben-ul londonez. Saudiţii vor să aibă o oră a Meccăi, în concurenţă cu cea de la Greenwich.
O primă încercare a ceasului va fi făcută astăzi, în prima zi a Ramadamului.
Cu o înalţime de 601 metri, ceasul va fi a doua clădire din lume ca înălţime, după turnul Burj Khalifa din Dubai, care are 828 de metri. Pe cele patru cadrane, iluminate de două milioane de leduri, va apărea mesajul "În numele lui Allah".
21.000 de leduri albe şi verzi vor decora vârful turnului, vizibil de la 30 de kilometri şi vor da semnalul pentru cele cinci rugăciuni zilnice. Cu ocazia sărbătorilor musulmane, 16 fascicule de lumină de 16 kilometri se vor ridica spre cer. Vizitatorii vor avea acces pe o platformă care se află chiar sub cele patru cadrane şi vor putea face turul unui muzel al islamului, care se întinde pe patru etaje.
Ceasul este un prim pas al musulmanilor de a încerca să înlocuiască ora GMT, în vigoare din 1972, printr-o oră medie a Meccăi, comentează L'Express. Într-o conferinţă din 2008, mai mulţi imami au adus argumente "ştiinţifice" în favoarea stabilirii faptul că Mecca este centrul lumii şi nu meridianul Greenwich, aşa cum stabiliseră occidentalii în 1884.
Ceasul face parte din proiectul hotelier Abraj al-Baït, finanţat de stat. Cele şapte turnuri, care au între 42 şi 48 de etaje au în mijlocul ceasul, care este de două ori mai înalt. Complexul va avea trei hoteluri de lux, cu 3000 de camere şi apartamente, îndreptate în mare parte spre Marea Moschee, un centru comercial de cinci etaje şi o imensă sală de conferinţe şi rugăciuni.
Saudiţii vor avea posibilitatea să cazeze zece milioane de pelerini în fiecare an, comparativ cu trei milioane, câţi sunt în prezent.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M