Englezii de la McLaren lucrează la un nou vârf de gamă, a cărei destinaţie este de a eclipsa orice alt supercar lansat până acum. Modelul este aşteptat să debuteze în 2014 şi poartă denumirea internă "Mega Mac", relatează automarket.ro.
Respectivul hypercar va fi construit în doar 500 de exemplare, iar fiecare va avea 799 CP şi va costa între 350.000 şi 400.000 de lire sterline. În comparaţie cu actualul MP4-12C, modelul va fi mai mare, mai "nervos" şi mai funcţional decât actualul vârf de gamă de la McLaren, iar "Mega Mac" va purta o asemănare atât cu Mclaren F1, cât şi cu MP4-12C.
Inginerii McLaren vor echipa viitorul "Mega Mac" cu aerodinamică activă, care va implica mişcare din partea spoilerului faţă şi a spoilerului spate în anumite condiţii. În plus, modelul va avea o frână aerodinamică, similară cu cea prezentă pe MP4-12C.
Motorizarea va fi un V8 twin-turbo de 5.0 litri, care va dezvolta 799 CP şi este realizată împreună cu cei de la Ricardo. Cuplul motor maxim, de 799 Nm, va fi oferit între 3.500 rpm şi 6.800 rpm, iar motorul va angrena roţile din spate prin intermediul unei transmisii Graziano cu şapte trepte şi două ambreiaje.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M