Potrivit lui Mazăre, litoralul românesc "trebuie să aibă un statut special pentru cazinouri, jocuri de turism, dar şi un statut special pentru impozitare".
"Eu cred că trebuie să vedem către ce nişe ne adresăm, ce avem de oferit. Hai să fim serioşi: nu avem o mare spectaculoasă, avem o mare, dar sunt alge şi este un fenomen natural. N-avem o mare spectaculoasă - n-avem insule, n-avem peşti coloraţi, avem o bucăţică de mare. Şi atunci, trebuie să ieşim cu ceva ceea ce alţii nu oferă, iar în Europa sunt foarte puţini care oferă un turism fără constrângeri, un turism cu reguli puţine. Cred că este foarte important să ieşim cu acest brand - fără constrângeri", a spus Mazăre.
Social-democratul a explicat că Organizaţia Mondială a Turismului, când a făcut studiul pentru Mamaia comandat de PNL, a recomandat României să dezvolte rezidenţialul, apartamente de vacanţă. "Coasta României trebuie construită de la sud la nord toată. Numai aşa putem să lungim sezonul. Oamenii îşi cumpără apartamentele de vacanţă, vin să le folosească, este forfotă, au agrement. Un alt aspect foarte important este următorul - eu cred că trebuie să vedem către ce nişe ne adresăm, ce avem de oferit", a afirmat edilul Constanţei.
Pe de altă parte, Mazăre s-a arătat în dezacord cu propunerile din strategia USL pentru turism litoral privind amplasarea unor bariere în larg pentru alge, afirmând că sunt "bazaconii de la Bucureşti". "Hai să fim serioşi: nu avem o mare spectaculoasă, avem o mare, dar sunt alge şi este un fenomen natural. Am auzit cu plase, bagate prin apă - astea sunt bazaconii de la Bucureşti, bazaconii de ziarişti. Algele cresc în suspensie în apă, algele sunt la mal. Asta este marea românescă, alţii au rechini, arici de mare. N-avem o mare spectaculoasă - n-avem insule, n-avem peşti coloraţi, avem o bucăţică de mare", a comentat social-democratul.
Mazăre a criticat faptul că sunt pieţe turistice cărora România nu s-a adresat deloc, amintind în acest context de ţările ex-sovietice şi ţările arabe.
Mazăre: Trebuie să promovăm un turism fără constrângeri
Primarul Constanţei Radu Mazăre a declarat, vineri, la Mamaia, că România nu are o mare "spectaculosă" şi a pledat pentru un turism "fără constrângeri, liber, de distracţie, de cluburi".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M