Potrivit documentului, Mazăre deţine patru conturi în valoare de 5.500 USD, 24.856 USD, 67,87 euro, 29.060 de lei (valori comparabile cu cele de anul trecut) şi suma cash de 327.550 de euro, faţă de numai 230.000 de euro raportaţi în declaraţia de avere de anul trecut. Tot în plus apare şi o cotă parte, de 8,32%, din două terenuri intravilane din Bucureşti, de 25,12, respectiv 37,10 mp.
Radu Mazăre nu are case sau maşini, dar are o şalupă cu motor Bayliner şi o remorcă peridoc pentru şalupă.
De asemenea, Radu Mazăre mai deţine acţiuni la şapte firme, în valoare de 136.220 lei (faţă de opt firme, anul trecut) şi are acordate cinci împrumuturi, cele mai mare fiind de 1,626.310 lei, către Nisipuri SA, şi de 600.000, către un cetăţean grec, ca şi în 2009 şi 2008. La fel ca şi anul trecut, Radu Mazăre nu are datorii.
Potrivit declaraţiei de avere, Mazăre a încasat 46.812 lei indemnizaţie de la Primăria Constanţa, 200.000 de euro de la Enterprises INC of Monrovia, Grecia, prin vânzare de acţiuni (jumătate în 2009, jumătate în 2010). Primarului i-au mai fost restituite două împrumuturi, de 3.445, respectiv 66.500 de lei. El a mai primit daune de 57.197 de lei, dintr-un proces intentat unei ziariste din Constanţa, şi 28.368, daune dintr-un proces intentat Inspectoratului General al Poliţiei Române.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M