La Constanţa, potrivit sondajului INSOMAR, actualul primar Radu Mazăre este cotat ca favorit pentru un nou mandat chiar din primul tur de scrutin, cu 75 de procente. La Consiliul local majoritatea voturilor merg tot la PSD. La funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean cele mai multe intenţi de vot merg la colegul de partid al lui Mazăre, Nicuşor Constantinescu, iar cei mai mulţi consilieri judeţeni îi va avea tot PSD.
La Primăria Iaşi, potrivit INSOMAR, în al doilea tur de scrutin vor intra social-democratul Gheorghe Nechita şi democrat-liberalul Dumitru Oprea, iar Consiliul local ar fi câştigat de PSD. În ceea ce priveşte şefia Consiliului Judeţean Iaşi, social-democratul Constantin Simirad este cel mai bine plasat în opţiunile de vot, iar PSD are şanse să obţină majoritatea fotoliilor de consilieri judeţeni.
Potrivit aceluiaşi sondaj, în Timişoara, actualul primar Gheorghe Ciuhandu are şanse să rămână în funcţie din primul tur, în timp ce în Consiliul local supremaţia va fi deţinută de PD-L. În ceea ce priveşte preşedinţia Consiliul Judeţean Timiş, sondajul INSOMAR îl plasează pe primul loc pe democrat-liberalul Constantin Ostaficiuc, în timp ce PD-L are şanse să obţină cele mai multe fotolii de consilieri judeţeni.
În ceea ce priveşte prezenţa la vot, conform sondajului, timişorenii vor merge la urne în proporţie de 58%. La Constanţa lucrurile stau mai bine - prezenţa la urne ar putea fi de 65 la sută, în timp ce doar 63 la sută dintre ieşeni spun că merge duminică la vot.
Sondajul a fost realizat de INSOMAR, în perioada 23 - 25 mai, pe bază de chestionar administrat la domiciliu. Eşantionul a fost de 4640 de persoane cu drept de vot din fiecare judeţ şi Bucureşti, iar marja de eroare este de +/- 1,5 la sută.
Citeşte şi INSOMAR: Sorin Oprescu, încă favorit în opţiunile de vot ale bucureştenilor



















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed

