Pentru a face faţă temperaturilor ridicate, Inspectoratele Şcolare au cerut autorităţilor să asigure apă elevilor, iar comisiilor de examen le-au cerut să nu desfăşoare probele la ultimele etaje şi nici în sălile unde bate soarele.

Probele continuă cu examenul la limba maternă, apoi vor avea loc probele orale la limba modernă. Prima probă scrisă la limba română va avea loc vineri, 29 iunie. Proba obligatorie a profilului va fi susţinută pe 3 iulie, iar proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării pe 4 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 iulie.