Măsuri care garantează un milion de locuri de muncă în Germania
Măsurile pe care le va prezenta miercuri guvernul german pentru a susţine economia vor garanta aproximativ un milion de locuri de muncă în Germania, a declarat duminică ministrul Economiei, Michael Glos, pentru publicaţia Bild am Sonntag.
"Cu acest pachet de măsuri pe care le vom adopta săptămâna viitoare în şedinţa de guvern, vom aloca în mod sigur peste 30 miliarde euro pentru investiţii suplimentare", a spus Glos, pentru publicaţia germană.
"Astfel, aproape un milion de locuri de muncă vor fi garantate sau create", a menţionat ministrul. Printre măsurile evocate se află o deducere fiscală pentru automobilele puţin poluante, un ajutor pentru renovarea clădirilor ineficiente energetic sau stimulente fiscale pentru investiţiile companiilor.
De asemenea, guvernul german se gândeşte să uşureze accesul la finanţare pentru IMM-uri, prin acordarea de garanţii de stat. Cancelarul conservator Angela Merkel, care refuză să vorbească de un plan bugetar de stimulare a economiei, a promis în schimb măsuri "ţintite" şi "curajoase".
Potrivit unui sondaj publicat de Bild am Sonntag, 70% dintre germani cred că un astfel de plan de susţinere a economiei nu va reuşi să împiedice o încetinire a creşterii economice şi doar un sfert cred contrariul.
Guvernul german a adoptat deja un plan de susţinere a sectorului bancar, care prevede garanţii pentru credite de 400 miliarde euro şi injecţii de capital de 80 miliarde euro.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

