Doar studenţii din Grecia, Turcia şi Rusia sunt mai disperaţi decât tinerii români să-şi găsească o bursă în afara ţării după încheierea studiilor (cu procentaje de peste 75%).
În schimb, ceilalţi studenţi din Europa Centrală şi de Est sunt decişi să-şi continue studiile în ţară sau să-şi încerce norocul pe piaţa muncii - în Slovacia, doar 22% dintre studenţi vor masterat în străinătate, în Cehia - 27%, Polonia - 37% şi Ungaria - 45%. Potrivit sondajului Trendence 2010, media europeană este de 50,2%.
Opţiunea unei burse în străinătate este însoţită în cazul tinerilor din România de intenţia de a-şi căuta un job în afara ţării. Astfel, 30% dintre aceştia sunt decişi să-şi caute un job în străinătate după absolvire, peste media europeană de 25%.
Dacă ar primi o ofertă atractivă de job, 35% dintre studenţii români ar fi dispuşi la relocare oriunde în lume. Sondajul mai arată că 60% dintre tinerii români sunt îngrijoraţi de viitorul lor profesional.
Potrivit statisticilor ANOFM, tinerii fără experienţă sunt printre cei mai predispuşi la şomajul pe termen lung - aproape jumătate (48%) din totalul şomerilor sub 25 de ani se află în şomaj de peste şase luni.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M