Preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Mihai Toti, a anunţat că a discutat deja cu reprezentanţii unora din firmele de profil, care au afirmat că sunt dispuşi la investiţii astfel încât să poată prelua deşeurile menajere colectate selectiv de populaţie.
Din iulie 2010, primăriile vor fi amendate dacă nu vor reuşi să micşoreze cu 15% cantitatea de deşeuri municipale şi asimilabile.
"Se va face o diferenţă între cât avea de realizat fiecare autoritate publică locală şi cât a reuşit să facă, iar nerealizările vor fi sancţionate cu 100 lei pe tona de deşeuri municipale care nu au fost colectate corect.
Reglementarea va intra în vigoare din 2010, tocmai pentru a le permite să se doteze pentru gestionarea selectivă", a adăugat Toti. În plus, potrivit şefului AFM, "oamenii trebuie să conştientizeze că e important să se recupereze tot ce este posibil pentru a fi refolosit ca materie primă", în caz contrar, România va fi nevoită să plătească amenzi usturătoare la bugetul Uniunii Europene.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M