La sosirea pe aeroportul Henri Coandă, cei 19 petrolişti de pe platforma de foraj marin "Orizont" au povestit clipele de coşmar prin care au trecut, în perioada în care au fost sechestraţi. Ei susţin că nave militare iraniene au început să monitorizeze platforma românească, cu o zi înainte de producerea incidentului.

"Ne-au dat un avertisment să punem pod între jaket şi platformă, noi nu puteam permite treaba asta. Ne-au spus că dacă în 30 de minute nu punem podul acela, vor acţiona în modul lor. Peste 30 de minute, ei au început să tragă focuri de avertisment. Au tras cu pistoalele mitralieră", a povestit Viorel Petcu, şeful platformei.

Potrivit acestuia, militarii iranieni le-au spus că au venit să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Petroliştii spun, însă, că totul s-a întâmplat sub ameninţarea armelor.

"Am fost scoşi pe heribord şi cu armele în mână stăteau îndreptaţi asupra noastră. Am stat aproximativ 45 de minute sub ameninţarea armelor, după care ni s-a permis accesul în grupul social", a adăugat Viorel Petcu.